sursa foto:  sindicatuleuropol.ro

Mobilizare impresionantă a Ministerului de Interne! În week-end, mii de polițiști vor umple străzile

În perioada 18 – 21 iunie 2021, o medie zilnică de aproximativ 24.600 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri vor acționa în sistem integrat, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor nelegale și pentru descurajarea activităților care pot pune în pericol sănătatea cetățenilor, precum și pentru asigurarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor, inclusiv în cazul producerii unor situații de urgență, informează Ministerul de Interne.

Astfel, în fiecare zi, aproximativ 10.000 de polițiști sunt pregătiți să intervină, atât ca urmare a solicitărilor adresate de cetățeni, cât și pentru a preveni și combate infracționalitatea de orice natură și faptele care perturbă ordinea și liniștea publică.

O atenție deosebită va fi acordată prevenirii accidentelor grave și fluidizării traficului pe arterele care de obicei sunt aglomerate în astfel de perioade, precum autostrada A2 si DN1.

Poliția Rutieră a suplimentat efectivele mai ales pe principalele drumuri care fac legătura cu litoralul sau cu stațiunile montane.

În zilele de duminică și luni, se va asigura o prezență activă în zona lăcașelor de cult, astfel încât toți participanții la slujbele religioase să se bucure în siguranță de sărbătoare. Alături de efectivele polițiștilor vor fi și reprezentanții Jandarmeriei Române.

Peste 6.000 de jandarmi vor fi zilnic la datorie pentru a menține și restabili, dacă va fi cazul, ordinea și liniștea publică.

Au fost redimensionate patrulele de jandarmi în stațiunile de pe litoral și în cele montane, precum și în zonele unde se așteaptă prezența unui număr mare de persoane, precum piețe sau parcuri.

În acest sfârșit de săptămână, efectivele polițiștilor de frontieră vor fi adaptate, astfel încât să nu crească timpii de așteptare la intrarea sau ieșirea în/din țară, ca urmare a controlului personal, al documentelor de călătorie și al mijloacelor de transport. Peste 3.600 de polițiști de frontieră vor acționa zilnic pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

Totodată, se va menține permanent legătura cu omologii din țările vecine, pentru a se putea adapta măsurile în funcție de evoluția situației operative.

Recomandăm cetățenilor care vor să intre în țară sau să călătorească în străinătate pe cale terestră, să consulte aplicația Trafic online https://www.politiadefrontiera.ro/en/traficonline/ pentru a alege cel mai liber traseu pentru tranzitarea frontierei de stat.

Pentru eficientizarea misiunilor de răspuns la situații de urgență, aproximativ 5.000 de pompieri militari și echipaje SMURD, cu peste 3.500 de mijloace tehnice, sunt pregătite să intervină, în fiecare zi în sprijinul comunităților.

Totodată, începând de vineri, 18 iunie a.c., pe toată perioada sezonului estival, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență operaționalizează 25 de puncte de lucru temporare în județul Constanța, încadrate cu peste 600 de pompieri: 11 puncte de stingere a incendiilor, 8 puncte de prim-ajutor și 6 puncte de salvare acvatică.

În fiecare sfârșit de săptămână din perioada sezonului estival, vor fi operaționalizate puncte de lucru pe autostrada A2, pe tronsoane prestabilite, pentru a asigura intervenția rapidă în situații de urgență.

În sprijinul personalului care vor încadra aceste puncte de lucru temporare, vor veni inclusiv elevii aflați în stagiul de practică la nivelul ISU Constanța.

Pe toată perioada minivacanței, 15 aeronave ale Inspectoratului General de Aviație din MAI vor asigura misiuni de survol aerian în sprijinul celorlalte structuri operative, precum și misiuni aero-medicale, de transport sanitar sau de căutare-salvare.

Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită preventivă și să respecte indicațiile și măsurile legale ce au ca scop protejarea sănătății, vieții și a bunurilor.

Reamintim că purtarea măștii de protecție în spațiile închise, în mijloace de transport în comun sau în zone aglomerate, precum și păstrarea distanțării fizice sunt în continuare obligatorii pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19.

De asemenea, încurajăm cetățenii să solicite sprijinul efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în cazul în care se confruntă cu situații care le pun în pericol viața sau sănătatea ori sunt martori ai unei încălcări a legii.

O sărbătoare a Rusaliilor cu bucurie tuturor!”, transmite MAI.

Vezi și

EXCLUSIV Dezvăluire din interiorul USR-PLUS: ‘În fiecare filială e câte un baron local. E mai rău decât era înainte PSD-ul’

Vești bune! Acești angajați vor putea ieși mai repede la pensie din câmpul muncii, doar cu 25 de ani vechime

USR-PLUS s-a adaptat rapid! Muncă la negru și detașări pe posturi fictive într-o administrație comandată de partidul lui Barna și Cioloș

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare