Un lider mondial, prezent în 160 de țări vrea să rupă norma în România. Gigantul își mută întreaga producție din Anglia în România. Reprezentanții au anunțat deja autoritățile locale din Craiova despre decizia conducerii holdingului industrial de a-și reloca în Bănie fabricile din Marea Britanie, după hotărârea privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Potrivit Libertatea, este vorba despre Cummins Generator Technologies Romania, companie ce se ocupă cu producția de generatoare electrice. În România, aceasta a fost înființată în 1999 și își desfășoară activitatea în incinta fostei uzine de locomotive Electroputere.
Conform bilanțului financiar depus la Ministerul de Finanțe pentru anul 2016, în fabrică lucrează peste 570 de persoane, iar anul trecut s-a înregistrat un profit de 39.195.113 lei.
Fabrica de la Craiova este parte a companiei Cummins Inc. din statul american Indiana care are în întreaga lume peste 44.000 de angajați, lider global ai producţiei de echipament energetic şi servicii conexe, având reprezentanţe în 160 de ţări, printre care și Anglia.
Oficialii englezi sunt deja în discuții cu compania română pentru a-și muta producția la noi, lucru ce va genera foarte multe locuri de muncă.
“Am primit informații oficiale de la firma Cummins că a fost aprobată mutarea fabricilor din Marea Britanie în Craiova. Odată cu Brexit-ul, tot ce înseamnă Cummins Marea Britanie se mută în Craiova. Asta înseamnă la Craiova lucrurile se mișcă, este interes, înseamnă că autoritățile își fac treaba și oamenii nu mai sunt speriați, nu le mai e teamă să intre pe un tărâm cu nisipuri mișcătoare, să nu știe ce se întâmplă de pe o zi pe alta”, a declarat Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova.
Vezi și Zi ISTORICĂ! Un celebru brand american ATACĂ piața din România – premieră pentru Europa Centrală și de Est
Avicola Crevedia ajunge, din nou, în mâinile românilor! Cine a achiziționat celebrul brand
Dacia are concurență: Cum arată mașina care a cucerit piața europeană
Mutare de proporții, după Brexit: O importantă companie din Anglia vine în România
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

22:30Politica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

09:30Entertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

21:30Economie
Schimbări propuse pentru Rabla 2027. Bugetul pentru program ar urma să se mărească

20:00Economie
Declarăm la ANAF banii luați pe vânzarea mașinii? Ce spune legea

19:00Economie
Vodafone dă startul Black Friday 2026. Telefoane ieftine și abonamente care pornesc de la 1 euro

18:30Economie
Schaeffler închide 5 fabrici din Europa. Ce se știe despre operațiunile și angajații din România

18:00Economie



