Plan curajos al gigantului Kaufland România! În plină pandemie de coronavirus, Kaufland anunță că, până la finalul anului fiscal, va angaja 1.000 de oameni.
Acești vor urma să lucreze în magazinele pe care compania care face parte din grupul Schwartz urmează să le deschidă.
Kaufland România urmează să creeze 1.000 de noi locuri de muncă în toată țara, până la sfârșitul anului fiscal, în februarie 2021. Noile locuri de muncă vin atât din contextul deschiderii de noi magazine, cât și din extinderea echipelor actuale. Compania are în prezent peste 15.000 de angajați și deține pentru al cincilea an consecutiv certificarea „Angajator de Top” în România și, pentru al doilea an la rând, pe cea de „Angajator de Top” în Europa.
„Ne bucurăm de aprecierea românilor din toată țara și vom continua să le oferim stabilitatea de care au nevoie prin oferirea a 1.000 de joburi noi în comunitățile unde urmează să ne dezvoltăm”, spune Estera Anghelescu, Recruiting and Employer Branding Director, Kaufland România.
„Mai mult, tot în ceea ce privește resursele umane și strategia companiei de incluziune și diversitate, ne propunem să dezvoltăm programul ACCES (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) de integrare a persoanelor cu dizabilități. Acesta este un program lansat la finalul anului 2019, prin care ne dorim să oferim șanse egale tuturor, din punct de vedere social și profesional, și de a schimba în bine calitatea vieții și a dezvoltării acestora. Astfel, planul nostru este ca în următoarea perioadă să aducem în echipă peste 500 de persoane cu dizabilități alături de care să îndeplinim promisiunea noastră de a ne asuma responsabilităţi sociale, economice şi de mediu. Candidații interesați ne pot scrie pe adresa cariere@kaufland.ro”, continuă aceasta.
Extinderea ofertei de joburi vine și în întâmpinarea unui interes crescut pentru Kaufland ca angajator în rândul celor care își caută un loc de muncă. Mesajul companiei pentru actualii și viitorii săi angajați este acela că într-o echipă performantă, fiecare rol este unul esențial, punând accentul pe colaborare și promovarea unei mentalități orientate spre succes.
Kaufland România este lider al pieței locale de retail, a patra companie din România după cifra de afaceri, dar și unul dintre cei mai mari angajatori din sectorul privat, fapt confirmat de cel mai recent studiu care analizează datele financiare, investițiile companiei și impactul social adus asupra economiei locale în anul 2019. Potrivit studiului, în anul 2019, prin activitatea noastră am generat valoarea adăugată directă în România de aproximativ 461,7 milioane de euro, am oferit 12.500 de locuri de muncă cu normă întreagă și am susținut aproape 48.000 de locuri de muncă în economia românească prin activitatea, investițiile și salariile competitive oferite.
Kaufland a continuat să rămână aproape de angajații proprii, dar și de candidați, chiar și în timpul pandemiei, perioadă în care acțiunile de comunicare ale companiei au fost intensificate. Printre acestea se numără și seria de opt episoade, denumită „Pas cu Pas către Performanță”, realizată de Cristina Neagu, în calitate de ambasador.
Pornind de la experiența pe care Cristina, de patru ori cea mai bună jucătoare de handbal din lume și un model de performanță național, a acumulat-o de-a lungul carierei sale, au fost create o serie de materiale video prin care Cristina a oferit sfaturi despre depășirea obstacolelor și pașii esențiali care trebuie parcurși pentru a putea atinge performanța. Inițiativa reprezintă o sursă de inspirație pentru a rămâne concentrați pe munca de zi cu zi și are la bază convingerea că absolut toți membrii echipei, indiferent de rolul pe care îl au, de vechime sau de departamentul în care își desfășoară activitatea, sunt esențiali și poartă meritul de a fi liderul pieței de retail din România.
„Am comunicat intens în ultimul an, mai ales prin asocierea cu handbalista Cristina Neagu, un ambasador care transmite mai departe valorile Kaufland: performanță, dinamism și corectitudine. Cea mai recentă acțiune comună, seria de video-uri Pas cu Pas către Performanță, însumează experiențele și sfaturile Cristinei, care vorbește despre elementele general valabile oricărui drum către succes, indiferent de domeniu. Episoadele fac referire la munca în echipă, spiritul competitiv, leadership și alte componente esențiale care definesc succesul,” continuă Estera Anghelescu.
„Mă bucur că am putut colabora cu o companie care încurajează performanța dobândită pas cu pas, cu răbdare și perseverență, așa cum s-a întâmplat în cazul meu. De altfel, viziunea comună ne-a adus împreună. Am abordat subiecte interesante în cadrul campaniei și sper ca experiențele mele să îi inspire pe oamenii care lucrează în orice domeniu. Până la urmă, indiferent unde lucrezi, îți poți atinge obiectivele doar dacă muncești cu dedicare, pasiune și profesionalism”, spune Cristina Neagu.
Vezi și
SURSE Cine l-ar fi ucis pe Emi Pian – Este membru al unui clan care acționează în Colentina
E oficial! Vârsta de pensionare are parte de modificări
Șeful DSU a semnat Ordinul! Ludovic Orban și Raed Arafat iau medicii cu arcanul și îi duc în spitalele Covid
Mutarea pandemiei! Gigantul Kaufland nu se sperie de coronavirus
Trending

20 sepSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20 sepEntertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

07:00Sport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

20 sepSocial
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

20 sepSocial
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

20 sepEntertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

20 sepSocial
Moștenirea intră la partajul de divorț, dacă este acordată în timpul căsătoriei? Ce spune legea

20 sepEntertainment
Se vinde satul Hobbit din România. Întreaga proprietate are un potențial turistic uriaș și costă cât un penthouse modest

09:00Economie
Indexarea pensiilor 2026. De ce nu cresc pensiile anul acesta și ce se pregătește pentru 2027

20 sepEconomie
Piața exporturilor paralele de mașini despre care nu se vorbește. Schemele pe care le fac străinii cu vehiculele produse la noi în țară
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
România, campioana UE la inflație. De ce prețurile cresc mai mult decât în restul Europei

circa 1 oră în urmăEconomie
Curs valutar BNR: Euro, dolar și liră sterlină la cotația zilei

circa 1 oră în urmăEconomie
Salariul minim brut 2026. Majorarea promisă și impactul asupra economiei

12:30Economie
Facturile la energie electrică și gaze. Ce se schimbă din toamnă pentru consumatori

12:00Economie



