Nepoții lui Gheorghe Dincă trec prin momente grele la școală! Aceștia sunt batjocoriți de către colegi pe motiv că sunt rude cu Dincă, bărbatul din Caracal care le-ar fi omorat pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.
Nepoţii presupusului asasin de la Caracal, care merg la şcoală, au refuzat să mai aibă contact cu colegii după ce aceştia i-ar fi agresat verbal şi ameninţat cu bătaia. Copiii sunt afectaţi pentru că li se spune că au „sânge de criminal“ şi că inclusiv părinţii lor sunt suspectaţi de trafic de persoane.
Unul dintre copii ar fi fost umilit de către colegi chiar în prezenţa unui dascăl. “Când a strigat profesoara catalogul, copilul nu a răspuns. Îi era ruşine să se ridice. Atunci, colegii au început să-l batjocorească. Zi, bă, că bunicu-tău e monstrul din Caracal, strigau la el. Îi ziceau că e nepotul criminalului, că la el acasă sunt ascunse fetele. Băiatul a venit acasă plângând şi a spus că nu mai vrea sa meargă la şcoală”, au povestit apropiaţi ai familiei Dincă.
Un alt nepot ar fi fost şi el ameninţat de colegi chiar cu bătaia pentru că are “sânge de criminal”. ”Sunt mulţi care spun că şi părinţii acestor copii făceau trafic de persoane, iar situaţia este cu atât mai grea. Copiii nu înţeleg multe, vin şi spun la şcoală ce aud acasă, ce văd la televizor”, au mai declarat aceleaşi surse.
Profesorii au declarat că încearcă să-i ţină pe copii cât mai departe de probleme. „E greu să gestionăm situaţia, mai ales în pauze, nu stăm în permanenţă lângă ei. Din păcate, toţi elevii noştri au aflat ce s-a întâmplat la Caracal. Toţi au văzut acele imagini cumplite. A fost suficient ca unul dintre colegi să strige...tu eşti nepotul monstrului. Am încercat şi încercăm, în continuare, să salvăm această situaţie, le explicăm în permanenţă elevilor noştri că nu au nicio vină colegii lor pentru ce s-a întâmplat. Oricum, nepoţii acestui bărbat trăiesc o traumă greu de descris şi, fără, îndoială, au nevoie de psihlogi pentru a reuşi să depăşească momentele grele prin care trec”, a declarat un profesor al unuia dintre nepoţii lui Dincă, scrie adevărul.ro
Asemănarea dintre Gheorghe Dincă și monstrul care a omorât-o pe fetița de 11 ani: Unde au lucrat
Vești uriașe! Ce se întâmplă cu pensia anticipată
Scenariu cutremurător! ‘Pentru asta a fost executat politic Dragnea’/’Un act de trădare națională a președintelui și premierului’
Nepoții lui Gheorghe Dincă, batjocoriți! „Zi, bă, că bunicu-tău e monstrul din Caracal“
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



