Silviu Barbu, magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă procesul MApN - Iohannis, a făcut cerere de abţinere în acest dosar, pe motiv că presa i-a pus la îndoială imparţialitatea.
Silviu Barbu trebuia să judece marţi dosarul în care Ministerul Apărării Naţionale solicită anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă.
El a anunţat în sala de judecată că se abţine în acest dosar, urmând ca solicitarea să fie soluţionată de un alt complet.
"În presă a fost pusă la îndoială, mai voalat, imparţialitatea acestui complet. Instanţa înţelege să se abţină pentru a se salvgarda principiul imparţialităţii. Cererea de abţinere o să meargă la completul următor", a anunţat judecătorul.
Judecătorul a mai făcut o cerere de abţinere, însă cererea sa a fost respinsă pe 6 martie.
Publicaţia G4Media.ro susţine că soţia judecătorului Silviu Barbu este Elena Barbu, preşedinte al Curţii de Apel Braşov. Ea este unul dintre semnatarii scrisorii adresate CSM de preşedinţii şi vicepreşedinţii curţilor de apel, în care se solicită luarea unor măsuri în cazul protestelor organizate de magistraţi împotriva OUG 7 pe legile Justiţiei.
În articolul publicat de G4Media.ro se afirmă că Elena Barbu este preşedinte interimar la Curtea de Apel Braşov, mandatul său fiind prelungit cu 6 luni de Secţia pentru judecători a CSM, condusă de Lia Savonea, care este considerată "o apropiată a PSD".
MApN a depus la Curtea de Apel Bucureşti două acţiuni în contencios administrativ având acelaşi obiect: "anulare act administrativ + suspendare decizia nr. 1.331/28.12.2018".
Cele două acţiuni au fost introduse în instanţă pe 11 şi 14 ianuarie, fiind repartizate judecătorilor Vasile Bîcu şi Silviu Barbu.
În primul proces, reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au cerut conexarea celor două dosare, susţinând că cererile depuse de MApN sunt identice şi nu pot fi dezbătute separat. În replică, MApN susţinea că solicitările sale nu sunt identice, deoarece prima se întemeiază pe articolul 14 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar a doua pe articolul 15 din acelaşi act normativ. Instanţa a dat dreptate MApN şi a respins cererea de conexare.
Ulterior, reprezentantul MApN a anunţat că renunţă în primul dosar la capătul de cerere privind anularea decretului semnat de Iohannis, iar judecătorul Vasile Bîcu a decis, pe 31 ianuarie, suspendarea decretului semnat de şeful statului.
Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp. Tot atunci, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.
Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018.
Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, respectiv articolul 32, alineatul 5, conform căruia 'şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an'".
În data de 9 ianuarie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţinea că decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă "s-a făcut ilegal", adăugând că "instanţa este cea care va stabili" care este situaţia de drept.
Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a calificat drept un demers "inoportun" şi "riscant" contestarea în contencios a decretului privind prelungirea mandatului generalului Ciucă. Preşedintele a adăugat că "pur şi simplu" propunerea ministrului Apărării a fost "nelegală".
"Propunerea ministrului a fost pur şi simplu nelegală, iar o propunere pentru şeful Armatei a lipsit pur şi simplu. Faptul că se adresează acum în contencios cu ierarhia militară mi se pare un demers inoportun, riscant. Generalul Ciucă este o persoană foarte respectată şi cu o poziţie importantă şi în cadrul preşedinţiei noastre şi în structurile militare europene şi în structurile militare NATO. Ce va gândi un înalt responsabil, de exemplu, din armata unei ţări cu care suntem aliaţi dacă află că ministrul Apărării merge în contencios să îşi conteste propriul şef al Armatei? Nişte acţiuni prost gândite, de tip PSD-ist", susţinea atunci preşedintele.
Citește și:
Dezvăluirea care cutremură scena! Elena Udrea ar fi turnat, pentru a fi eliberată! Ce ‘spovedanie’ i se mai cere
EXCLUSIV Acuze grave la adresa aliaților lui Liviu Dragnea! Rolul serviciilor secrete
Nimeni nu se aștepta la asta! Judecătorul din dosarul Iohannis - MApN cere să fie înlocuit: 'În presă a fost pusă la îndoială, mai voalat, imparţialitatea acestui complet'
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



