Noua forță politică și-a desemnat primii candidați pentru primării!

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a lansat prima filială la Alba Iulia și și-a desemnat primii candidați pentru alegerile locale din 2020. Este vorba despre Marius Hațegan, care intră în cursa pentru mandatul de primar al Capitalei Marii Uniri, și de Cristian Crișan, care va candida pentru șefia Primăriei Teiuș.

„Pe 1 Decembrie am lansat aici la Alba Iulia, primul partid al românilor. În țara noastră mică de azi, toate țările au partidele lor. Unii țin cu nemții, alții cu francezii, multi cu rușii sau cu americanii. Nimeni nu ține cu românii. Din acest motiv am pornit această mișcare. La 14 zile după, astăzi, aici, prima filială pe care o lansăm împreună, alfabetic și ca importanță, este filiala din Alba. La Alba am găsit bărbați adevărați, alături de care pot porni oricând la luptă! Până acum nu au avut un partid care să îi reprezinte, care să ne reprezinte. Aici, ca în toate județele Patriei, când s-a găsit vreun lider mai destoinic, partidele vechi i-au pus mâna la gura, l-a folosit, apoi l-au dat afară! Este și cazul Ciugudului, unde Gheorghe Damian a reușit să formeze un model de sat prin accesarea de fonduri europene. Sunt bucuros sa anunț astăzi candidatura lui Marius Hațegan la Primăria Alba Iulia, oraș care trebuie să devină o capitală adevărată a românilor, nu doar pe 1 Decembrie. Imperativul sub care acest oraș-muzeu trebuie să atragă turiști pe tot parcursul anului este renunțarea la uniformele de clovn pe care vor unii să le purtam și revenirea la românism”, a declarat George Simion, lider al Alianței pentru Unirea Românilor.

În marja lansării a fost anunțat și președintele filialei județene Alba, Daniel-Gheorghe Rusu. De asemenea, au fost prezentate prioritățile și principiile noii formațiuni politice.

Vezi și

Să fie bine pentru toată lumea! Valul de oameni instalați de Ludovic Orban și Marcel Vela și legăturile lor cu politica

SURSE Șeful din Jandarmerie care va fi executat de Marcel Vela

Surpriză! O nouă categorie de români va scăpa de plata impozitului

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare