Parlamentarii doresc să introducă o nouă sărbătoare națională în luna decembrie. Proiectul de lege referitor la acest subiect ar putea fi votat, luni, de către Senat, el fiind deja aprobat de comisia de specialitate.
Conform propunerii legislative, în ziua de 18 decembrie se va sărbători Ziua Minorităţilor Naţionale din România și se vor organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Inițiatorii proiectului de act normativ susțin că aceasta se sărbătorește deja în țara noastră.
Proiectul de lege prevede ca ziua de 18 decembrie să devină zi de sărbătoare națională, nu și zi liberă.
În luna decembrie, sunt trei zile aflate pe lista sărbătorilor legale și nelucrătoare. Acestea sunt: 1 decembrie (Ziua Națională a României), 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).
Vezi și A spus TOT! Gigi Becali îi oferă SALARIU unui fost coleg de celulă! Cine este OMUL DE LEGĂTURĂ
Foarte interesant: Cine este noul iubit al Elenei Băsescu și cu ce se ocupă acesta
Alertă! Mii de locuri de muncă, scoase la înaintare-salariul depășește chiar și 1 000 de euro
O nouă SĂRBĂTOARE NAȚIONALĂ în decembrie? Ziua pe care au propus-o aleșii
Trending

10:30Economie
La dentist, prin CAS. Cum poți să te duci la stomatolog fără să plătești, puțini cunosc această posibilitate

11:30Politica
George Simion, tată pentru a doua oară. Soția șefului AUR, mai tânără cu 11 ani, Ilinca, este însărcinată

12:30Social
Pensiile care nu mai pot fi mărite. CCR a cerut modificări de un an, nu au fost efectuate la timp

08:00Actual
Ceaiurile recomandate pe timp de caniculă. Reglează temperatura corpului și te hidratează

09:30Economie
Cutremure în lanț în ultimele zile, în întreaga lume. Inclusiv în România au fost 3 seisme într-o singură zi

09:34Horoscop
Horoscop financiar 26 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani si afaceri

13:00Economie
Aerul condiționat poate consuma puțin dacă îl folosești astfel. Schema prin care îți reduci considerabil factura la curent

08:30Economie
S-a zis cu țigările din Bulgaria. Se scumpesc din august 2026, cât va costa un pachet

15:30Economie
Cartierul rezidențial din București care promite clădiri de 11 etaje. Se vor vinde ca pâinea caldă, fiind pe cel mai nou bulevard apartamentele

10:00Economie
Județul din România în care toate muzeele se vor închide, pe rând. Începe de pe 26 iunie, dar motivul este justificat
Articole Similare

22:00Economie
Salarii medici rezidenți 2026. Sumele reale pe care le primesc viitorii doctori, din primul an de lucru în spital

21:30Economie
Michael Jackson le-a asigurat o pensie uriașă celor 3 copii ai săi. Ce s-a ales de Paris Jackson, Prince Michael Jackson și Prince Michael Jackson II, la 17 ani de la moartea artistului

21:01Economie
Regele Charles, cu averea la vedere. Primul monarh britanic care a arătat câți bani are și ce impozit plătește

20:30Economie
Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide pe 27 iunie 2026. Intervalul în care șoferii trebuie să evite drumul

20:00Economie



