Fiica cea mică a fostului președinte, Elena Băsescu, are un nou iubit controversat. Dacă fostul său soț a avut nenumărate relații, până acum, Eba a preferat să se ocupe de copiii săi, lăsând partea sentimentală pe locul doi.
De data aceasta, Elena a ales un tânăr de 25 de ani, absolvent de ASE, care conduce un local de fițe din București. Este vorba despre Cătălin Tomata.
Interesantă este legătura acestuia cu prima iubire a Elenei Băsescu, Andrei Hrebenciuc. Cei doi s-au cunoscut intr-o ipostaza inedita. Catalin a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, iar Andrei este lector universitar la Facultatea de Economie Teoretica si Aplicata din cadrul aceleiasi institutii, la departamentul „Economie si Politici Economice”.
Potrivit wowbiz.ro, Andrei Hrebenciuc preda de 10 ani la ASE, cu pauza de un an, timp in care a trebuit sa-si rezolve problemele penale. El a prins multe generatii de studenti printre care si pe cea a lui Catalin. Cu toate ca nu i-a predat vreun curs, cei doi se cunosc destul de bine.
Andrei s-a iubit timp de trei ani cu Elena Basescu, in ciuda tatalui fetei, care nu l-a avut la inima din cauza rivalitatilor politice cu Viorel Hrebenciuc, om cheie in PSD la acea vreme. Culmea e ca si Catalin are legaturi cu un fost adversar de temut al lui Traian Basescu. El a avut o relatie cu actuala logodnica a lui Mihnea, fiul cel mic al lui Adrian Nastase.
Vezi și O actriță de Oscar laudă România! Ce anume a fascinat-o
Dedeman se retrage: Care au fost cauzele ce l-au făcut să ia această decizie și ce acuze aduce gigantul