O nouă lovitură uriașă a Cristinei Neagu! A intrat în cursa anului

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 22-02-2019 08:45

Actualizat: 21-02-2019 23:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cristina Neagu a reușit să dea o lovitură uriașă! Interul stânga al naţionalei României şi al echipei CSM Bucureşti a fost nominalizat de Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2018, a anunţat joi IHF.


Cristina Neagu a devenit în 2018 cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene, cu un total de 237 de goluri. Neagu a fost pe locul 3 în topul celor mai bune marcatoare de la Campionatul European de anul trecut, încheiat de tricolore pe poziţia a 4-a. Ea a ratat ultimele două meciuri ale României la EHF EURO 2018 din cauza unei grave accidentări la genunchiul drept, o ruptură a ligamentului încrucişat anterior.


Cu CSM Bucureşti, Neagu a câştigat în 2018 campionatul şi Cupa României, dar şi finala mică a Ligii Campionilor, ea fiind totodată cea mai bună marcatoare a competiţiei în sezonul trecut, cu 110 goluri.


Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 şi 2016.


După cum s-a anunţat la sfârşitul lunii trecute, Neagu a fost aleasă cea mai bună jucătoare din Europa în 2018, într-o anchetă realizată pe pagina de Facebook a Federaţiei Europene de Handbal (EHF), la care au participat peste 10.000 de fani. Neagu şi-a adjudecat acest titlu pentru al doilea an consecutiv.


Contracandidatele lui Neagu pentru titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în 2018 sunt Ana Viahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa). Amandine Leynaud este o fostă jucătoare a echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea.

La categoria cel mai bun jucător al lumii în 2018 au fost nominalizaţi danezii Rasmus Lauge Schmidt şi Mikkel Hansen, norvegianul Sander Sagosen, suedezul Jim Gottfridsson şi francezul Vincent Gerard.

Cei cinci jucători şi cele cinci jucătoare au fost nominalizaţi de un grup de experţi, alcătuit din selecţioneri ai echipelor naţionale şi membri ai IHF.

Voturile pot fi exprimate până pe 15 martie 2019.

Vezi și EXCLUSIV Scrisoarea adresată lui Liviu Dragnea, în care Laura Codruța Kovesi e acuzată de spionaj! Acuze dure și la adresa lui Klaus Iohannis

Vești bune pentru acești angajați! Se vor majora salariile în 2019


Veste proastă pentru pensionari! Au rămas fără acest ajutor

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri