Casa fostului primar, Marian Vanghelie, care se află în zona Snagov, a fost deliciul hoţilor. Banda a spart locuinţa şi a furat câteva ceasuri, bijuterii, dar si un tablou de valoare, care aparţinea pictorului Gheorghe Petraşcu.
Întreaga întâmplare a avut loc acum două săptâmâni, însă a apărut tocmai acum în atenţia presei.
Furtul s-a desfăşurat pe timpul zilei, în momentul în care familia fostului primar nu se afla acasă. Oamenii legii din Ilfov au deschis ancheta, însă nici până în prezent nu au reuşit să-i găsească pe infractori.
Autoritatile au preluat mai multe imagini de pe camerele de supraveghere pe care fostul edil le avea în casă, dar şi din afară, de pe cele ale vecinilor. Nu este prima dată când Marian Vanghelie trece printr-un incident de acest gen.
În luma martie a anului 2017, bona filipineză pe care o angajase i-a furat din casă mai multe obiecte de valoare.
"De fapt am fost jefuită eu. Această bonă a fost adusă pe încredere. Această fată s-a dovedit a fi o hoață. Eu, din neglijență, am omis să o verific înainte, dar am aflat aseară că mai fugise de la două familii înainte.
Nu știu să vă spun exact suma, dar este una mare. Mi s-au furat două inele, un ceas și niște bani. Inelele erau ambele prețioase, ceasul este de la o firmă bună. Este o sumă mare", declara soţia fostului primar, cu ceva timp în urmă, a aratat spynews.ro.
Vezi și:E oficial! Se vor da amenzi de până la 6.000 de lei
EXCLUSIV Nebunie în MAI și MApN! Avalanșă de procese în cazul ‘Secretului ascuns timp de 15 ani’
Un lider USR, făcut praf din interior: ‘A trăit pe banii furați de la statul român
Oamenii legii au intervenit prompt! Fostul primar a fost prădat
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



