sursa foto:  Mediafax Foto/Andreea Alexandru

Olguța Vasilescu: ‘Vești extraordinare! În premieră, din această toamnă’

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a anunțat că în premieră, din această toamnă, se va putea zbura direct de pe Aeroportul International Craiova către Istanbul cu un zbor charter, disponibil de două ori pe săptămână, până pe data de 29 decembrie.

Potrivit Olguței Vasilescu, zborul este dedicat și componentei de business, facilitând transferul de personal al companiei Ford Otosan Romania.

Anunțul făcut de Olguța Vasilescu:

„Vești extraordinare pentru iubitorii zborurilor către destinații fascinante din lumea întreagă. În premieră, din această toamnă, se va putea zbura direct de pe Aeroportul International Craiova către Istanbul cu un zbor charter, disponibil de două ori pe săptămână, până pe data de 29 decembrie.

Frecvența acestui zbor va fi bisăptămânală, în zilele de luni și vineri, oferind o flexibilitate crescută pentru planificarea călătoriilor pentru a explora frumusețile istorice, culturale și culinare ale Istanbulului.

Cu o valabilitate a zborului până pe data de 29 decembrie, înseamnă că aveți timp suficient să vă bucurați de această nouă destinație în timpul sezonului sărbătorilor de iarnă.

De asemenea, zborul este dedicat și componentei de business, facilitând transferul de personal al companiei Ford Otosan Romania.

Pentru rezervări și mai multe informații despre aceste zboruri charter, vă rugăm să contactați agențiile de turism partenere, pentru a afla disponibilitatea și tarifele zborului Craiova – Istanbul”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare