Verificări la sânge efectuate de oamenii legii pe șantierele din București! În cursul zilei de ieri, 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au acţionat pentru prevenirea și combaterea nerespectării normelor legale privind munca în domeniul construcţiilor, fiind efectuate verificări la mai multe şantiere de pe raza sectoarelor 1 şi 4 din Capitală, informează DGPMB.
La data menţionată, poliţişti ai Capitalei, în cooperare cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii,poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări şi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislaţiei privind autorizarea executării lucrărilor de construcții precum şi cu privire la existenţa unor eventuale fapte ilicite în domeniul muncii, fiind verificate mai multe şantiere de construcţii ansambluri imobiliare.
Astfel, echipele mixte au efectuat controale specifice, 33 de societăţi comerciale fiind verificate, iar în 38 de cazuri nu au fost identificate documente care să ateste legalitatea angajării.
Totodată, au fost depistate şi identificate şapte persoane de cetăţenie străină care nu aveau documente valabile. În cadrul acţiunii au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.500 de lei, printre acestea 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 2 sancţiuni aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.
În urma activităților desfășurate, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au întocmit înștiințări către factorii de conducere ai societăților comerciale, urmând a stabili cu exactitate circumstanțele în care se desfășurau activități lucrative și,totodată, a fi dispuse măsuri legale dacă se impun, iar poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări continuă verificările pentru stabilirea modului în care persoanele străine depistate au pătruns în ţară, precum şi valabilitatea documentelor prezentate.
Acțiunile se circumscriu activităţilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de liniște publică, protecția cetățeanului față de practicile comerciale ilicite și însănătoșirea mediului de afaceri.
Vezi și
Mega-veste! Anumiți angajați ar putea primi noi sporuri salariale
EXCLUSIV În stare de alertă, SPP face noi achiziții de mașini! Limuzine de peste 100.000 de euro
Operațiune de amploare a Poliției Române! Control la sânge pe piața muncii: Cetățeni străini care nu aveau documente valabile
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 12-06-2020 17:33
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



