Poliţiştii, sprijiniți de Armata Română, au început să verifice, miercuri, în Bucureşti şi în ţară, dacă cetăţenii respectă măsurile impuse prin Ordonanţa militară nr. 3, intrată în vigoare.
Ordonanţa militară nr. 3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 a fost publicată, în noaptea de marţi spre miercuri, în Monitorul Oficial.
Ea prevede extinderea restricţiilor de circulaţie impuse persoanelor şi între orele 6,00 - 22,00, cu unele excepţii. Totodată, prevede că persoanele care au vârsta de peste 65 de ani vor putea părăsi locuinţele doar între orele 11,00 şi 13,00, tot cu excepţii.
Ordonanţa militară nr. 3 prevede la art. 4:
(1) Pentru verificarea motivului deplasării:
a) angajaţii prezintă legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator;
b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniştii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (1), se prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.
(4) Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12,00.
De asemenea, Ludovic Orban a declarat că Armata va fi implicată în misiuni de pază, în misiuni de patrulare şi, de asemenea, în misiuni la frontieră
„Am discutat cu preşedintele României şi cu ministrul Apărării. Armata va fi implicată în misiuni de pază, în misiuni de patrulare şi, de asemenea, în misiuni la frontieră. Adică, vor susţine Poliţia de frontieră şi reprezentanţii Direcţiilor de sănătate publică care sunt la frontieră şi, practic, interacţionează cu toţi cei care vin în România şi dispun măsurile care se vor lua”, a arătat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă, la sediul Guvernului.
De ce va crește semnificativ numărul de cazuri de coronavirus înregistrate în România
EXCLUSIV Adevărul despre interdicția privind constituirea unui grup mai mare de 3 persoane: Pe cine vizează
EXCLUSIV Autoritățile refuză să testeze pesoanele care au intrat în contact direct cu pacienții cu coronavirus! Reacția Ministerului Sănătății
Ordonanţa militară nr. 3 a intrat în vigoare! Polițiștii și Armata sunt pe străzi
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



