Papa Francisc nu a mers în Ucraina, însă dorește să călătorească la Moscova pentru a îi cere lui Vladimir Putin să oprească războiul. Acesta a transmis într-un interviu că Vaticanul a trimis preşedintelui rus un mesaj prin care să îl anunţe că Suveranul Pontif este dispus să meargă la Moscova, însă până acum nu a primit răspuns, transmite AGERPRES
Suveranul pontif a explicat că, deşi a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, încă nu a vorbit şi cu Putin, care l-a sunat în decembrie, pentru a-l felicita de ziua lui. Papa Francisc a mai declarat că, după 20 de zile de război, i-a cerut cardinalului secretar de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, să-i trimită preşedintelui rus un mesaj prin care să îl anunţe că papa este dispus să meargă în Rusia.
''Desigur, era necesar ca liderul de la Kremlin să permită unele deschideri. Încă nu am primit răspuns şi continuăm să insistăm, deşi mă tem că Putin nu poate şi nu vrea să aibă această întâlnire chiar acum'', a explicat papa Francisc.
În acelaşi timp, suveranul pontif a subliniat că deocamdată nu va merge în Ucraina. ''Simt că nu trebuie să merg. Mai întâi trebuie să mă duc la Moscova, mai întâi trebuie să mă întâlnesc cu Putin. Dar eu sunt un om al bisericii, ce pot face eu? Fac ce pot. Dacă Putin ar deschide uşa...'', a continuat papa Francisc.
Potrivit cotidianului Corriere della Sera, îngrijorarea papei Francisc este că deocamdată Putin nu se va opri.
În ce priveşte rolul NATO în acest conflict, papa spune că nu ştie dacă ''supărarea'' lui Putin a fost provocată de prezenţa Alianţei Nord-Atlantice la porţile Rusiei, dar crede că ''a avut o contribuţie''.
Suveranul pontif a respins ideea că şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, ar putea colabora pentru a-l opri pe Putin, deoarece în conversaţia prin videoconferinţă pe care cele două înalte feţe bisericeşti au avut-o, ''în primele 20 de minute mi-a recitat toate justificările pentru război''. ''Aveam programată o întâlnire cu el la Ierusalim la 14 iunie. Ar fi fost a doua noastră întâlnire faţă în faţă, nu avea nimic de-a face cu războiul. Însă acum chiar şi el este de acord că, dacă ne-am întâlni, ar putea fi un semnal ambiguu'', a explicat el, care consideră totodată că patriarhul Kirill ''nu poate deveni băiatul de altar al lui Putin'', informează AGERPRES
Papa Francisc vrea să dea ochii cu Vladimir Putin. Vaticanul a trimis mesajul la Moscova
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

19:30Social
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Destinațiile din România care atrag turiștii ca un magnet. Constanța, București și Brașov conduc clasamentul sosirilor
Articole Similare

18:30Externe
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

17:30Externe
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne



