sursa foto:  realitateaoltului.ro

Pensii de lux! Cine beneficiază de acestea

Pensii de luc pentru 9.000 de români! Aceștia încasează chiar și 30 de mii de lei, iar de anul viitor, odată cu intrarea în vigoare a legii pensiilor speciale ale aleşilor, vor încasa și mai mult!

În luna septembrie, conform datelor de la Casa Națională de Pensii, suma totală cheltuită cu aceste venituri speciale s-a ridicat la aproape 93 de milioane de lei, adică în jur de 20 de milioane de euro. Un simplu calcul ne arată că pensia medie a trecut de 10.000 de lei.

În capul listei, judecătorii şi procurorii au o pensie medie care se ridică la 16.000 de lei lunar. Cea mai mare pensie specială este tot a unui fost magistrat: de peste 12.000 de euro.

Sunt mulţi care iau şi salariu şi pensie specială. Valer Dorneanu, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, primeşte lunar aproape 18.000 de lei, iar colegele sale Mona Pivniceru şi Livia Stanciu au pensii speciale de aproximativ 27.000 de lei, respectiv- 32.000 de lei, potrivit declaraţiilor de avere.

Şi actualul ministru al Justiţiei Tudorel Toader încasează mai bine de 27.000 de lei pe lună.

De pe listă nu lipsesc nici foştii parlamentari, care au o pensie medie de 4.300 de lei. Pentru cei care au avut mai mult de trei mandate suma poate depăşi şi 10.000 de lei pe lună.

Pensii speciale sunt acordate şi de Casele de Pensii Sectoriale. Iar în această categorie intră peste 139.000 de foşti angajaţi din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi Serviciul Român de Informaţii. Aici pensiile medii sunt cuprinse între 3.800 şi 5.000 de lei pe lună, scrie  digi24.ro

Vezi și:Vești bune pentru abonații acestui operator! Vor putea recepționa aceste programe gratuit

Lovitură puternică pentru acești români! Taxe și impozite mai mari începând de anul viitor-Vezi dacă ești pe listă

EXCLUSIV Prima reacție a lui Traian Berbeceanu, după ce mașina i-a fost făcută praf în accidentul de azi

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare