Pensiile foștilor președinți ai României- Cât încasează aceștia lunar

Cei 3 președinți pe care i-a avut România post-decembristă sunt acum pensionari. Aceştia primesc pe lângă pensia pentru mandatele deţinute la Palatul Cotroceni şi una pentru activitatea profesională. Odată cu neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei și creșterea punctului de pensie, foștii locatari de la Cotroceni primesc pensii și mai mari cu câteva sute de lei.

Pensia încasată de fostul președinte Ion Iliescu este una considerabilă, iar traiul lui și al soției este unul mai mult decât decent. Dovadă stă și faptul că Nina Iliescu a ajuns clientă fidelă a saloanelor de înfrumusețare chiar dacă are 88 de ani. Ion Iliescu a ocupat funcția de șef de stat de trei ori, a fost senator, iar întreaga sa activitate a fost recompensată regește. Fostul președinte al României are un venit lunar foarte consistent. Câștigă o pensie care îi asigură un trai mai mult decât decent. Acesta încasează o pensie de 3.916 lei și mai primește și o indemnizație, pe motiv că a ocupat funcția supremă în stat, în valoare de 5.331 de lei. În total, fostul președinte al României încasează 9.247 de lei pe lună.

Emil Constantinescu (29 noiembrie 1996 – 20 decembrie 2000)

Emil Constantinescu realizează, prin aplicarea cumului de pensii, venituri totale de peste 13.000 de lei pe lună, o pensie lunară de circa 5.000 de lei pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector al Universităţii Bucureşti, la care se adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni, 8.367 de lei lunar.

Traian Băsescu (23 mai 2007 – 10 iulie 2012; 27 august 2012 – 21 decembrie 2014)

Fostul președinte a comentat sistemul pensiilor speciale. ”Un fost preşedinte are o pensie mai mică decât un torţionar. Eu am ieşit cu 2.980 de lei pensie”, s-a plâns fostul președinte în octombrie 2018. A spus că este nemulțumit pentru că a fost zece ani președinte, vreo 10 ani ministru și 12 ani comandant de navă și o vechime în muncă de 44 de ani și șase luni, la stat. Cea mai mare omisiune a lui Traian Băsescu este că nu a pomenit și de faptul că beneficiază şi de o indemnizaţie pe care o primeşte fiecare fost preşedinte al României şi care are o valoare de 75 % din salariul preşedintelui în funcţie, adică 8.367 de lei.

 

Vezi și:Cine e greul executat de Marcel Vela, căruia șeful de la Interne nu a vrut să-i facă public numele

Ministrul de Interne a început execuțiile! Pe cine a dat afară Marcel Vela și de ce

Solicitare urgentă către Guvernul Orban! Se cere modificarea proiectului care urcă vârsta de pensionare la 75 de ani

 

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare