Tribunalul Bucureşti a decis vineri ca Euroins să intre în faliment. După această decizie, poliţa românilor mai este valabilă doar 90 de zile, românii putând să își recupereze banii.
De astăzi începe să curgă termenul de 90 de zile în care asigurările încă mai sunt valabile. Apoi îşi vor pierde valabilitatea.
După ce judecătorii Tribunalului București au decis, pe 26 mai, să amâne pronunțarea la cererea Euroins, astăzi aceștia au declarat oficial falimentul companiei.
Este o decizie executorie, ceea ce înseamnă că ea va fi pusă în aplicare de îndată.
"În acest context, potrivit legislației în vigoare, A.S.F. anunță că polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând polițele de garanții, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile și se împlinește la data de 7.11.2023).
Atât persoanele care au suferit daune acoperite de polițe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terți asigurați RCA la societate, cât și daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât și clienții societății, care solicită returnarea parțială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.).
AICI puteți găsi pașii care trebuie urmați pentru a solicita despăgubirea, iar AICI pașii care trebuie urmați pentru restituirea primei.
Pentru a asigura echitatea în relația cu toți petenții, F.G.A. înregistrează și analizează cererile în ordinea primirii acestora. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online pe site-ul F.G.A. AICI., scrie antena3.ro
Poliţa încheiată la Euroins mai este valabilă doar 90 de zile! Cum îţi poți recupera banii
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



