Poliția Română anunță că utilizatorii de trotinete electrice riscă noi amenzi, având în vedere că o serie de noi reglementări au intrat în vigoare.
Abaterea de la aceste reglementări se sancționează contravențional, informează Poliția Română.
„Dragi utilizatori de trotinetă electrică,
După cum bine știți, a apărut o serie nouă de reglementări privind utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice, așa că, o să vă prezentăm treptat câteva dintre acestea.
Abaterea de la ele se sancționează contravențional!
Au fost introduse pentru a vă proteja, atât pe voi, cât și pe restul participanților la trafic, pietoni, conducători auto.
1. Este interzisă deplasare pe trotuar, spațiu destinat exclusiv pietonilor!
2. Acestea se conduc pe pista pentru bicicletă, când aceasta există și în aliniament, pe drumurile publice, iar(ESTE FOARTE IMPORTANT), schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorului pe lângă trotinetă!
3. Pe timpul nopții, staționarea trotinetei pe partea carosabilă este interzisă!”, transmite Poliția Română.
Vezi și
Lovitura în plin pe care ar putea-o încasa toți șoferii din ianuarie 2022! E nevoie de intervenția urgentă a unui Guvern plin
SURSE PNL joacă fără frica anticipatelor! ‘PSD și USR au probleme mari, doar AUR câștigă’
EXCLUSIV Interviu fără menajamente. Vasile Dîncu, despre criza politică și sanitară, despre carantinarea Capitalei, o posibilă intrare la guvernare a PSD, dar și despre acuzațiile pe care i le aduce Liviu Dragnea
Poliția Română îi amenință pe utilizatorii de trotinete cu amenzi! Noi interdicții care sunt însoțite de amenzi
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 20-10-2021 09:56
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



