După ce Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a făcut public un proiect de OUG privind majorarea salariilor bugetarilor, polițiștii se declară nemulțumiți.
Sindicatul Europol acuză că bugetarii sunt împărțiți <<între „șmecheri” și „fraieri” în condițiile în care pentru bugetarii „civili” se propune o creștere de 15% a salariului de bază, iar pentru polițiști și angajații din sistemul de apărare, doar un sfert din restanță, fără să se umble la nivelul salarial>>.
Vezi și Proiect făcut public de Ministerul Muncii! Guvernul pregătește majorarea salariilor pentru bugetari
„Polițiștii trebuie să se mulțumească cu încă o rundă de promisiuni, despre o nouă serie de „firimituri” salariale, pentru simplul fapt că ne facem treaba în orice condiții, fără să „mârâim”, așa cum un „dottore” din vârful MAI obișnuiește să spună. Și pentru că participarea la formele de protest anunțate la finalul anului 2021 a fost sub nivelul pe care organizațiile sindicale îl anticipau, în lipsa presiunii, toate promisiunile de aplicare integrală a legii, ba s-au transformat în „jumătăți”, ba în „sferturi” ba au dispărut în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Ultima tentativă de aplicarea a unei părți din Legea salarizării a fost la începutul lunii iunie când un proiect de lege care viza acordarea unui sfert din cele 2 tranșe restante, deși a fost adoptat, pentru că a suferit modificări semnificative în Camera Deputaților, cu privire la creșterea salariilor aleșilor locali, a ajuns să fie contestat la CCR de către partidul USR. Din păcate, la primul termen din iunie, CCR a refuzat să judece și a amânat cauza pentru luna septembrie. Și uite așa, Statul român pentru care am depus un jurământ suprem „chiar cu prețul vieții” a ajuns să mai facă economie 2 luni pe spatele nostru.
În aceste zile însă, din cauza cifrelor record de demisii din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, dar și ca urmare a nemulțumirilor tot mai vocale din alte sectoare bugetare, Guvernul, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a inițiat un proiect de OUG care va intra săptămâna viitoare pe ordinea de zi a ședinței de Guvern (surse), și care prevede modificarea:
Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
Legea 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.
Practic, Ministerul Muncii și Solidarității sociale propune creșterea salariilor pentru o serie de bugetari cu 15% prin modificarea Legii salarizării. Pentru angajații din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională solicită acordarea unui sfert din cele 2 tranșe restante, intervenind pe OUG 130/2021. Iar pentru funcționarii publici parlamentari, solicită o serie de modificări ce vizează raporturile de serviciu și echivalarea funcțiilor.
Ce este interesant cu privire la momentul ales de către Guvern pentru această inițiativă este faptul că pe durata vacanței parlamentare nu poate emite OUG-uri. Cu toate acestea, se pare că se va apela la un artificiu constituțional pentru ca în ziua ședinței de Guvern, să fie și Parlamentul convocat în ședință extraordinară și astfel să poată fi adoptată Ordonanța de urgență.
Nu putem să nu observăm că diferența de tratament și discriminarea salarială este în continuare promovată de Guvern, care împarte bugetarii între „șmecheri” și „fraieri” în condițiile în care pentru bugetarii „civili” se propune o creștere de 15% a salariului de bază, iar pentru polițiști și angajații din sistemul de apărare, doar un sfert din restanță, fără să se umble la nivelul salarial. Practic dacă un bugetar are un salariu net de 4000 lei (6991 brut), prin aplicarea a 15%, acestuia îi va crește salariu cu aproximativ 1050 lei brut. Asta în timp ce acordarea unui sfert din cele 2 tranșe restante înseamnă în medie 270 lei brut, pentru un polițist.
Cu alte cuvinte, aceste sume alocate polițiștilor și angajaților din sistemul de apărare nu numai că nu acoperă inflația de 14% înregistrată, dar puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deținut de un polițist anterior aplicării Legii salarizării din 2017. Practic, un polițist putea să cumpere mai mult din salariu pe care îl avea în 2017 înainte de măriri, față de momentul 2022 când i s-a aplicat jumătate din Legea salarizării.
După consultările avute cu membri de sindicat, începând de săptămâna viitoare vom anunța un calendar de proteste ce va fi stabilit până la finalul anului 2022. Suntem conștienți că demersul nostru de a determina Guvernul să respecte Legea salarizării nu se va realiza cu 1-2 mitinguri, ci va fi nevoie de determinare și de participare masivă a polițiștilor. De aceea trebuie să fim conștienți, fiecare dintre noi, că de pe margine nu se pot schimba cursul destinului nostru, ci doar prin implicare activă în formele de protest care vor fi organizate.
Totodată, Sindicatul EUROPOL, prin Federația PUBLISIND la care este afiliat a transmis deja solicitări către Guvernul României și Consiliul Economic și Social pentru modificarea OUG-ului, în sensul acordării integrale a celor două tranșe restante”, transmite Europol.
Polițiștii încep protestele, fiind nemulțumiți de majorarea salarială pregătită de Guvern! 'Va fi nevoie de determinare și de participare masivă a polițiștilor'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-08-2022 23:27
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



