politia romana 1

sursa foto:  digi24.ro

Polițiștii trec de partidele din România și protestează la Reprezentanța Comisiei Europene în România! Cer aplicarea Legii Salarizării și să se ia măsuri în privința regimului discreționar al pensiilor militare

Polițiștii din România continuă seria protestelor. După ce au protestat în fața sediului Ministerului Finanțelor Publice, săptămâna viitoare vor merge la Ministerul de Interne, la Ministerul Muncii, la Guvern, la sediile PSD și PNL, precum și la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne are următoarele revendicări:

– aplicarea Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce privește Anexele VI și VIII, care fac referire la militarii, polițiștii și personalul contractual din familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională (lege modificată prin OUG în ultimii doi ani);

– aplicarea discreționară a unor sporuri, în MAI (de ex.: sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de Legea 153/2017, în cuantumul maxim, de 25%, tuturor beneficiarilor din prezent – polițiștii judiciariști, structuri de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate și antidrog, de acțiuni și intervenții speciale, centrele de arest-transfer, criminaliști etc. -, este acordat în procente infime, prin raportare la riscurile profesionale și complexitatea muncii);

– actualizarea normei de hrană în funcție de indicii prețurilor de consum stabiliți de INS;

– regimul juridic discreționar al pensiilor militare de stat.

Comunicatul SNPPC

„După protestele din aceste zile, ne pregătim pentru continuarea manifestărilor!

Cerem respectarea legii și a oamenilor care asigură siguranța cetățenilor și a statului!

Așa cum am informat, deja, extindem acțiunile în Capitală (am încheiat un nou protocol cu Primăria Generală, în cursul acestei zile, pentru adunări publice multiple).

Guvernul menține în procedura de avizare legislativă proiectul OUG prin care vrea să continue măsurile fiscal-economice discreționare, acordând majorări salariale preferențiale, în timp ce familia ocupațională bugetară Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională urmează să fie din nou amânată de la aplicarea ÎN INTEGRALITATE a grilei de salarizare prevăzută în Legea-cadru 153/2017 (care trebuia aplicată de la 1 ianuarie a.c.).

Prin măsurile legislative preconizate, drepturile întregii familii ocupaționale bugetare AOPSN, ale personalului contractual, dar și ale pensionarilor militari (rezerviști din Armată și Poliție, care pot fi rechemați oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006 ), sunt în continuare CĂLCATE ÎN PICIOARE de către actuala Coaliție de guvernare, fapt pentru care vom fi prezenți la sediile instituțiilor în cauză, timp de 3 zile, între orele 10,00-14,00, astfel:

  • marți, 16.08 – la MAI și la Ministerul Muncii;
  • miercuri, 17.08 – la Guvern, urmat de marș spre sediile PSD/PNL;
  • joi, 18.08 – la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România (pe care am informat-o, deja, în scris, despre măsurile fiscal-bugetare injuste, prin care drepturile noastre sunt sfidate constant de către Guvernul actual).

Reamintim faptul că revendicările și amendamentele FSNPPC la proiectul OUG în discuție au fost transmise, oficial, Guvernului, MAI, Ministerelor Muncii, Finanțelor și Justiției, precum și Consiliului Economic și Social (al cărui aviz consultativ este obligatoriu și poate include propuneri de amendare a inițiativei legislative).

Informații de background:

Principalele REVENDICĂRI FSNPPC trimise Guvernului privesc:

– aplicarea Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce privește Anexele VI și VIII, care fac referire la militarii, polițiștii și personalul contractual din familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională (lege modificată prin OUG în ultimii doi ani);

– aplicarea discreționară a unor sporuri, în MAI (de ex.: sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de Legea 153/2017, în cuantumul maxim, de 25%, tuturor beneficiarilor din prezent – polițiștii judiciariști, structuri de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate și antidrog, de acțiuni și intervenții speciale, centrele de arest-transfer, criminaliști etc. -, este acordat în procente infime, prin raportare la riscurile profesionale și complexitatea muncii);

– actualizarea normei de hrană în funcție de indicii prețurilor de consum stabiliți de INS;

– regimul juridic discreționar al pensiilor militare de stat și altele”, transmite Biroul Executiv al FSNPPC.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare