Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a vorbit de creșterea punctului de pensii cu 40%.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că analizele Consiliului Fiscal privind deficitul bugetar pentru 2020 „se despart" de cifrele avansate de Ministerul Finanţelor Publice.
„În evaluarea noastră, deficitul ar fi 4,6%-4,8% din PIB. Dacă vrem cu adevărat să ţinem lucrurile sub control, va trebui să mişcăm cheltuielile cu asistenţa socială în funcţie de spaţiul fiscal, de posibilităţile pe care le avem. Cei de la Comisia Europeană sunt mai pesimişti, deşi nu există mari diferenţe între valorile noastre pentru deficit şi experţilor Comisiei. Există şi valori interne, economiştii serioşi şi ei au aceste evaluări. Noi trebuie să ne oprim din extravaganţe. La emisiunile de obligaţiuni pe care statul român le emite pe piaţa locală, în moneda naţională, randamentele cerute plasamentelor statului român sunt mai mult decât dublul randamentelor care sunt solicitate statului ungar, statulu polonez, statului ceh, ţări care nu sunt în zona euro, dar care îşi protejează echilibrele interne şi mai ales cele externe", a spus Dăianu.
Daniel Dăianu a explicat că, în privina ponderii asistenţei sociale în PIB, aceasta este în jur de 11% din Produsul Intern Brut al României. Dacă punctul de pensie creşte cu 40%, ponderea ar ajunge la 11,6% din PIB, încă inferior nivelului din anii 2009-2010. În peisajul european, 12% din PIB, 11,6%, nu este mult, este un nivel scăzut în raport cu standardele UE.
Vezi și:
EXCLUSIV Acțiune, motor! Marcel Vela filmează??!
Cine ar fi îngenuncheat-o pe Ana Birchall – De ce nu ar fi ajuns ministru în Guvernul Orban
EXCLUSIV Şmen făcut de Guvernul Orban! Condiția care le anulează acest drept polițiștilor și militarilor
Președintele Consiliului Fiscal, spune adevărul despre creșterea punctului de pensii cu 40%!
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



