Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a afirmat, marți, că invadarea Ucrainei a fost „inevitabilă”.
De asemenea, el a precizat că operațiunea militară din Ucraina își va atinge obiectivele. Amintim că Putin a etichetat drept „nobile” scopurile invadării Ucrainei.
Vezi și Vladimir Putin trăiește într-un univers paralel! Invadarea Ucrainei are scopuri ‘nobile’
„Ucraina a început să se transforme într-o bază de operațiuni anti-rusă. Au început să crească germenii naționalismului și neonazismului, care erau acolo de mult timp.
Neonaziștii au fost plantați acolo în mod deliberat, iar ciocnirea Rusiei cu aceste forțe a fost inevitabilă; ei alegeau doar momentul potrivit pentru a ataca”, a afirmat Putin, conform agenției de presă a Moscovei, TASS.
„Evident, nu am avut de ales, este corect. Nu încapa nicio îndoială că ne vom atinge scopurile (acesti operațiuni militare - n.r.)”, a completat el.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin: 'Neonaziștii au fost plantați acolo în mod deliberat, iar ciocnirea Rusiei cu aceste forțe a fost inevitabilă'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 12-04-2022 15:52
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

circa 1 oră în urmăSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



