Președintele României, Klaus Iohannis, a dezvăluit, miercuri, obiectivul principal al țării noastre. La recepția oferită în grădina Palatului Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei, șeful statului a anunțat că România se angajează să adere la Zona Euro cât mai repede posibil şi că va continua demersurile pentru integrarea în spaţiul Schengen.
„Moneda unică rămâne una dintre cele mai tangibile dovezi ale integrării europene. România se angajează să adere la Zona Euro cât mai repede posibil, odată ce toate criteriile vor fi îndeplinite, cu scopul unui rezultat durabil atât în beneficiul cetăţenilor, cât şi al ansamblului economiei româneşti.
Un alt domeniu în care unitatea europeană este esenţială este cel al securităţii interne. În condiţiile în care România este deja un furnizor de securitate, la cele mai înalte standarde, pentru Uniunea Europeană, vom continua demersurile pentru integrarea noastră cu drepturi depline în Spaţiul Schengen, integrare care va contribui la consolidarea securităţii întregii Uniuni Europene", a declarat Klaus Iohannis, conform Agerpres.
Vezi și Atenție! Anunțuri-capcană! Aceste apartamente nu se află în Capitală! Cum sunt induși în eroare potențialii cumpărători
Un cunoscut magazin, îngropat definitiv! La 10 mai va fi înlocuit! Se dorește crearea unui nou gigant
Președintele Klaus Iohannis a dezvăluit obiectivul principal al României! Ce va face țara noastră cât mai repede posibil
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

12:30Entertainment
Necaz pentru Nadia Comăneci. Abia a semnat contractul cu PRO TV și s-a accidentat

29 octSocial
Salarii uriașe pentru judecători, dezvăluite de CSM. Lefurile plătite de stat trec și de 20.000 de lei

11:00Economie
Preț de peste 100 de ori mai mare la energia electrică, de la prânz până seara. Care este explicația fenomenului

08:58Social
Bani de la firmă să-ți iei ochelari de vedere. Care este procedura și ce condiții trebuie să îndeplinești

09:30Economie
Pragurile de la care ANAF te ia în vizor dacă vinzi pe internet. Nu contează pe ce platformă postezi anunțurile

29 octEconomie
Black Friday la Dedeman, de pe 6 noiembrie. Reduceri de până la 45% la magazinul fraților Pavăl

10:30Social
Sărbători cu cruce roșie în noiembrie. Sfinții pe care îi sărbătorim

29 octSocial
Zile de muncă de acasă pentru cei care au copii. Care sunt condițiile pentru a beneficia de acest drept

13:00Economie
Se redeschide cutia Pandorei pe „ordonanța-trenuleț”. Măsurile, puse în dezbatere, din nou

circa 1 oră în urmăSocial
Ar putea crește valoarea bonurilor de masă. De când ar urma să primească angajații mai mult pentru tichete

09:30Economie
Pragurile de la care ANAF te ia în vizor dacă vinzi pe internet. Nu contează pe ce platformă postezi anunțurile
Articole Similare

16:30Externe
Taxa de pod Giurgiu-Ruse ar putea fi eliminată și din partea Bulgariei. România a renunțat deja la taxare

16:00Externe
Ultima zi la PE pentru Laura Codruța Kovesi. Mandatul său a ajuns la final pe 30 octombrie 2026

15:00Externe
Rusia, pregătită să intre în Război cu Europa. Declarațiile recente ale lui Vladimir Putin

29 octExterne
Donald Trump și panourile solare. Un nou pericol de dezinformare, după povestea cu paracetamolul și sarcina sau dezinfectantul și covidul

29 octExterne



