Un consultant fiscal face o previziune sumbră privitoare la salariile românilor, pe fondul contradicțiilor din Guvernul Tudose, referitoare la taxe și impozite.
Astfel, dacă toate contribuțiile vor fi plătite de angajați, începând cu anul viitor, aceștia nu vor mai dator 16,5%, ca în prezent, ci 35%.
În aceste condiții, în mediul privat, am putea asista la scăderii salariale masive, unele chiar și cu 22 de procente. În prezent, contribuțiile sunt împărțite între angajat și angajator - atât firma, cât și salariatul plătesc la sănătate, pensii, șomaj și alte fonduri bugetare.
În total, sunt aproape 40%. De la 1 ianuarie, ar trebui ca, din toate aceste sume, să rămână doar contribuțiile pentru pensii și sănătate și împreună să reprezinte 35% din venitul brut.
Ionuț Simion, country managing partner PwC România, anunță că această modificare poate avea un efect catastrofal, pentru anumite persoane.
„Cum poți să impui unui angajator privat, că într-o relație privată angajat-angajator, acesta să includă valoarea contribuțiilor pe care le plătește el că angajator în venitul brut al angajatului și să crească brutul astfel încât netul să fie relativ neschimbat?! Dacă angajatorul ar spune "noi nu operăm nicio mofdificare a venitului brut, vei plăți noile taxe, uite scade și impozitul pe venit, scade și contribuția", angajatul va suporta o pierdere de venit net cu 22,5%", spune Simion.
De exemplu, dintr-un salariu brut de 7.000 de lei în prezent, angajatul primește 4910 lei în mână. Dacă firma dorește să majoreze brutul, ca să rămână salariul net neschimbat, atunci acesta ar trebui crescut cu peste 1500 de lei, bani care se duc la stat. Dacă firma nu modifică și nu scade nici cota unică anul viitor, atunci scăderea salariului în mână va fi de 22%, informează incont.stirileprotv.ro.
Vezi și După rachetele Patriot, americanii mai au o AFACERE pentru țara noastră! Cu ce propunere vin ACUM
Fondatorul Untold se confesează: boala năucitoare care l-a făcut să renunțe la tot
Previziune sumbră! Cum ar putea să scadă salariile cu 22% din 2018
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 31-07-2017 11:07
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania
Articole Similare

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiEconomie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

01 noiEconomie



