portofel cu bani

sursa foto:  gazetadecluj.ro

Profesorul Mircea Coșea: ‘La un moment dat ar trebui să mărim taxele și impozitele, măcar acolo unde vedem clar că este cazul. Pentru că sistemul fiscal în România nu este corect’

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit despre posibilitatea introducerii de noi taxe și impozite, dar și despre impozitare progresivă.

”În manualele de economie scrie foarte clar: pentru echilibrarea bugetară trebuie să mărești impozitele și taxele în momentul în care nu poți să faci economie. În aceste condiții, ceea ce spune Banca Națională, mai apăsat decât Consiliul Fiscal, pentru că în ultimul lui raport a fost mai echilibrat, mai soft, este, din punct de vedere teoretic absolut corect”.

Economia caută cârje

Dar, s-a grăbit să sublinieze profesorul de economie, ”noi ne aflăm într-o situație care nu are nici o legătură cu corectitudinea și cu normalitatea. Ne aflăm într-o situație de criză, în care economia nu se ocupă doar de niște calcule, de niște echilibrări macroeconomice sau de niște redistribuiri de venituri. Se ocupă, în principal, conform definiției de acum 300 și ceva de ani, de satisfacerea nevoilor populației în condițiile în care resursele sunt mai limitate. Cu alte cuvinte, economia trebuie să caute cârje pentru a satisface populația atunci când economia are resurse limitate, cum este cazul României.

Stare de suferință economică acută 

După părerea mea, populația României nu mai poate fi supusă acum unei presiuni suplimentare prin impozite și taxe. Deja suntem la o limită la care trebuie să ne îngrijorăm foarte mult în legătură cu stabilitatea socială a acestei țări, cu situația de supraviețuire a unor categorii importante ale populației. Când ai un semnal de la Uniunea Europeană, conform căruia rata de dezvoltare a economiei României este mai mică decât cea pe care o programasem noi, mult mai mică, la jumătate, când ai o inflație care crește în permanență, când puterea de cumpărare, conform unor date, a căzut cu 25% până la 40%, depinde de categorii, când ai deficite gemene foarte mari, înseamnă că populația este într-o stare de suferință economică acută. 

ANAF, o instituție care lucrează mediocru 

Și în condițiile acestea să mai pui taxe și impozite în plus doar pentru a-și îndeplini niște teoreme economice, corecte, dar aplicabile din punct de vedere politic! Mă întorc la o frază din discursul guvernatorului Mugur Isărescu, mai puțin mediatizată decât cea cu ceaiul de tei. Domnia sa a fost foarte prudent și a spus că ridicarea impozitelor și taxelor este o măsură de decizie politică. Deja intrăm în politică și nu în economie. Ce se cere acum este folosirea resursei care este pe drum și încă nu a venit.

Trebuie făcute eforturi imense, iar PNRR-ul trebuie folosit pentru crearea unor structuri economice mai maleabile, cu o valoare adăugată mai mare, pentru a putea alimentat bugetul. Trebuie să înțelegem până la urmă că avem o instituție care lucrează mediocru. Este vorba de ANAF, care are un nou conducător și care, așa cum se procedează în România, a declanșat o furie cu controalele. Nu, nu așa se face”, a subliniat Mircea Coșea. ANAF-ul, a explicat analistul, nu are instrumentele necesare pentru a crește colectarea, nu este digitalizat, nu are personal calificat, nu are structura teritorială calificată și, mai ales, lucrează cu o populație care, în marea ei parte, nu este educată financiar. Este nevoie de timp ca să mărești colectarea, a precizat profesorul de economie.

Una dintre cele mai dificile operațiuni fiscale

Părerea mea este că, da, la un moment dat ar trebui să mărim taxele și impozitele, măcar acolo unde vedem clar că este cazul. Pentru că sistemul fiscal în România nu este corect, trebuie să fie rebalansat între muncă și capital. Ce se întâmplă cu prețul facturilor? Prețul la energie este, de fapt, un impozit mascat. TVA-ul mare este un impozit mascat. Prețul ridicat la carburanți este un impozit mascat. 

În ceea ce privește impozitul progresiv, Mircea Coșea salută ideea, dar subliniază că ”el nu se face în șase  luni. Impozitul progresiv este una dintre dintre cele mai dificile operațiuni fiscale din punct de vedere al logisticii. Trebuie inventariați toți creatorii de venituri, cum se numesc ei, distribuitori de venituri, este complicat. Nu dispunem de o posibilitate rapidă. Dar cred că până ce această criză nu începe să dea puțin înapoi, să ne abținem la a ne gândi la schimbarea registrului fiscal, pentru că lucrurile ar putea lua o turnură și mai proastă, a concluzionat Mircea Coșea, conform dcbusiness.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare