sursa foto:  bizlaw.md

Proiect de lege controversat: Cu cât ar urma să fie taxați din salariu angajații

Potrivit unui proiect de lege ce prevede impozitarea progresivă a salariilor şi taxarea diferenţiată pentru pensii şi sănătate, angajaţii cu venituri de peste 15.000 lei ar urma să fie taxaţi cu 50% din venitul brut, în timp ce salariaţii cu venituri brute mai mici de 3.000 lei ar plăti la stat doar 35% din salariu.

Iniţiatorul, Marius Bota, fost deputat PSD, actualmente independent, spune că o astfel de schimbare ar duce la taxe reduse pentru cei cu venituri mici şi la taxe majorate pentru cei cu venituri mari.   Contactat telefonic, deputatul Marius Bota a explicat  că motivul pentru care a iniţiat acest proiect de lege este creşterea veniturilor angajaţilor şi încurajarea angajatorilor de a le creşte salariile cu 10%.

”În primul rând, vă spun că, propunerea mea de a se aplica impozitare progresivă şi plata diferenţiată a contribuţiilor la sănătate şi pensii porneşte de la premiza majorării de către angajator a salariilor cu 10%, aşa cum este prevăzut şi în proiectul de lege înregistrat la Senat. În prezent, 62,4% dintre angajaţi au salarii mici, sub 3.000 de lei brut.

Vrem să încurajăm angajatorii să treacă de la 3.000 de lei la un nivel de salarizare de 4.000 – 5.000 de lei. Angajatorii ar trebui să le majoreze salariul brut cu 10% şi să le aplice cota de impozitare din tabel”, a declarat Bota

Articolul 3 din proiectul de lege la care a făcut referire prevede că pentru angajaţii noi, după intrarea în vigoare a prezentei legi, cotele de impozitare diferenţiate se vor aplica la data angajării, în timp ce pentru persoanele care sunt deja angajate la data intrării în vigoare a proiectului de lege, cotele diferenţiate de impozitare se vor aplica „în condiţiile majorării indemizaţiei sau a salariului brut cu minimum 10%”.

Pe de altă parte, Bota a explicat că, prin aplicarea diferenţiată a impozitelor şi contribuţiilor se va reduce fiscalitatea şi se va menţine creşterea economică bazată pe consum.

„ Trebuie să menţinem creşterea economică bazată pe consum cel puţin până în 2022, când estimăm că vom fi depăşlit momentele dificile generate de pandemie. Trebuie să creştem puterea de cumpărare a românilor”, a explicat Marius Bota, precizând că este membru al Partidului Ecologist şi că în ultimele 8 luni a activat în Parlament în cadrul grupului PSD, PER neavând desemnate locuri de parlamentari.

Potrivit acestuia, cheltuielile uzuale ale românilor cu crescut în ultimul an cu 30 – 40% cel puţin.

În prezent, taxarea salariilor este aceeaşi, indiferent de nivelul veniturilor – 45% în total (partea salariatului), adică 10% impozit, 10% contribuţie la sănătate şi 25% contribuţie la pensii. În plus, se adaugă 2,25% sub formă de contribuţie la muncă (partea angajatorului).

Proiectul de lege prevede noi reguli şi pentru munca part-time. Astfel, reţinerile salariale (impozit pe salariu, CAS şi CASS) aferente unui număr mai mic de 8 ore pe zi lucrate se vor stabili diferenţiat, în funcţie de numărul de ore. „Pentru mai puţin de 4 ore pe zi lucrate reţinerile salariale de calculează şi se plătesc aferent programului de 4 ore.

Pentru mai mult de 4 ore pe zi lucrate reţinerile salariale se calculează şi se plătesc aferent programului de 8 ore”, se arată în proiectul de lege, care s-ar putea aplica la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost publicat în Monitorul Oficial.   În sprijinul iniţiativei sale, deputatul invocă datele ITM potrivit cărora în present 87% dintre salariaţi au un venit brut sub 5.000 lei (64,5% chiar mai puţin de 3.000 de lei), iar 2,5% dintre salariaţi au peste 9.000 de lei. „Acest lucru demonstrează faptul că pentru creşterea venitului net a majorităţii salariaţilor, statul trebuie să găsească noi soluţii de taxare”, se arată în expunerea de motive. Conducerea PSD a anunţat că nu susţine acest proiect şi niciun fel de impozitare progresivă, informează adevărul.ro

Citește și:

Document intrat în posesia Bugetul.ro! Dovada că s-a solicitat și la Ministerul Economiei inventarierea personalului care vrea să se vaccineze

Vești importante pentru șoferi! Ce se întâmplă cu calcularea polițelor RCA

Document. Suma impresionantă pe care o va câștiga omul pe care Clotilde Armand îl face șef al Poliției Locale Sector 1

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare