putin

sursa foto:  http://erosbonazzi.altervista.org/

Putin s-a confesat! Ce va face după ce își va încheia cariera politică

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, i-a surprins, luni, pe angajații unei întreprinderi din Celiabinsk (n.r. – în estul Munților Urali), dezvăluindu-le ce va face după ce se va retrage de pe scena politică.

Potricit agențiilor ruse de presă, citate de Agerpres, președintele de la Moscova a precizat că va călători mai mult, la finele carierei politice. Șeful statului a recunoscut că îi place să viziteze, însă și-a exprimat regretul că, din cauza programului de lucru prea încărcat, nu poate să acorde mai multă atenție obiectivelor istorice și culturale din țările în care călătorește.

„Astăzi, toate călătoriile mele se reduc la faptul că ajung într-un aeroport, de acolo într-o încăpere, apoi înapoi la aeroport, iată și întreaga mea călătorie”, a declarat Putin, conform Interfax.

„Mi-aș dori desigur un alt mod de a călători, să admir natura, să vizitez obiective istorice”, a mai spus acesta. Întrebat despre visul său, președintele Rusiei a spus în glumă că și-ar dori „să-și încheie cariera cu succes”.

Potrivit agenției de presă RIA Novosti, cu ocazia vizitei în regiunea Uralilor, Vladimir Putin s-a oprit în localitatea Miass, unde s-a deplasat la Centrul de construcție a rachetelor „Academicianul V.P. Makeiev”.

„Este vorba de o agendă ce nu este destinată publicului. La fel și temele incluse pe ordinea de zi a Consiliului Securității Rusiei, convocat în legătură cu activitățile specifice ale acestei întreprinderi”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în acest sens.

Vezi și Halucinant! Cum a ajuns Oana Bîzgan să fie membru în trei Consilii de Administrație

S-a deschis Mormântul Sfânt după 500 de ani! Descoperire uluitoare

Șoc! Secureanu e gata să dea pe mâna DNA mai mulți politicieni: „I-am înregistrat pe toți!”

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare