Ministrul Muncii, Raluca Turcan, îl acuză pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, că manipulează bugetarii.
Raluca Turcan susține că o analiză a sistemului de sporuri din România și reașezarea acestuia nu înseamnă să tai salariile.
„❗Liderul PSD să se întâlnească cu brancardierii, infirmierii, personalul TESA din spitale să le explice de ce PSD și-a bătut joc de veniturile lor cu Legea salarizării neunitare.
Acuzația adusă Ministerului Muncii de către PSD, potrivit căreia bugetarilor li se vor ”tăia” din salarii, este o manipulare grosolană. Să faci o analiză a sistemului de sporuri din România, să îl reașezi pe principii corecte și firești, să pregătești o nouă lege a salarizării în sistemul public prin care să faci dreptate oamenilor lăsați în urmă din punctul de vedere al veniturilor, din vina PSD, nu înseamnă să tai salarii.
Niciun pesedist, fie el președinte de partid, fost ministru sau alt ”fost” într-o funcție publică nu are dreptul moral să vorbească despre tăieri de salarii, atâta vreme cât PSD a făcut harcea-parcea legea salarizării unitare din România. PSD, prin repetate excepții trecute prin Parlament, a făcut din Legea salarizării chipurile unitare o lege a salarizării neunitară, plină de inechități, pe care acum ne străduim să o corectăm.
Întrebați personalul TESA din sănătate și o să vedeți cine a tăiat salarii în România și când: a făcut-o PSD în 2017, când a eliminat această categorie din familia ocupațională în care activează, din punctul de vedere al salarizării, și a inclus-o în altă categorie. Acest lucru înseamnă că li se aplică reguli diferite în ceea ce privește salarizarea – atât ca salariu de bază, cât și în privința sporurilor: 85% în familia ocupațională sănătate versus aproximativ 15% în cea de administrație, unde e inclus personalul TESA din sănătate acum.
Regândirea legii salarizării și a sistemului de sporuri, în lucru acum la Minister, urmărește să aducă echitate și performanță în sistem.
Obiectivele sunt:
✅ Eliminarea discrepanțelor salariale din sistemul bugetar;
✅ Restabilirea ierarhiilor funcțiilor în cadrul domeniilor de activitate și între domenii de activitate. Reașezarea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare va compensa eventuala eliminare a unor sporuri, așa încât în final angajatul să nu piardă și, în plus, să avem o lege corectă.
✅ Instituirea unui sistem de stimulare a performanței.
Da, este o diferență de la cer la pământ între ce vrem să facem noi pentru salariații din domeniul public – să îi plătim corect și să le răsplătim munca și performanța și ceea ce a făcut PSD, care a reușit să arunce în derizoriu ideea de lucrător la stat în România prin toate aberațiile legislative pe care le-a promovat.”, spune Turcan.
Vezi și
Marcel Vela, executat pe model Radu Gavriș! (Opinie)
EXCLUSIV Efectul anchetei Bugetul.ro! Vânzătorul de sucuri, propulsat pe filieră PNL, a fost demis de la Apele Române
Lovitură pentru părinți, începând cu luna aprilie! Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR le suspendă ajutorul
Răbufnire de ultimă oră a Ralucăi Turcan: Este o manipulare grosolană, nu înseamnă să tai salarii
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



