Raed Arafat a anunțat că românii care vor fi repatriați din China vor ajunge întâi în carantină în Franța
"Am avut videoconferinţă cu cei la Uniunea Europeană. Franţa a făcut această activare iniţială, a trimis două avioane în China pentru a aduce cetăţeni francezi, dar şi europeni. Fiecare stat poate face solicitări pentru a aduce cetăţeni din zona Wuhan şi din apropiere.
România cere două locuri la acest moment în unul din avioanele trimise din Franţa. Numele nu se dau publicităţii, este vorba de protecţia datelor, dar avem acum două locuri solicitate pe unul din aceste avioane. Va trimite şi Germania un astfel de avion, dar acolo vor fi mai mult cetăţeni germani. Mecanismul de protecţie civilă va sprijini astfel de acţiuni. Sunt nişte reguli aici. Nu se iau simptomaticii, ci cei care sunt aparent sănătoşi, iar după sosire se intră în carantină de 14 zile. Este regula anunţată de colegii din Franţa. Ţările care au cetăţeni acolo pot cam după trei zile să îi recupereze din zona de carantină", a declarat Raed Arafat la antena 3.
Vezi și
A apărut lista remanierii! Cine sunt miniștrii care ar putea fi executați? Out din Guvernul Orban?
Semnalul de alarmă a fost tras! Ce se întâmplă cu polițele RCA
EXCLUSIV Probele care au ajuns pe masa DGA! Informații despre greul cercetat la ordinul lui Marcel Vela, după plângerea lu Dumitru Coarnă
Raed Arafat a intervenit: `Mecanismul de protecţie civilă va sprijini astfel de acţiuni`!
Autor: Veronica Niță, redactor
Publicat: 29-01-2020 23:15
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB

28 octPolitica
Chiar și avocații lui Călin Georgescu se inspiră din filme. Replica pe care mulți au recunoscut-o imediat
Articole Similare

28 octEconomie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28 octActual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27 octEconomie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

27 octHoroscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie



