coronavirus spital covid

Rafila: ‘Din fericire, noi facem parte din Uniunea Europeană, care încearcă să securizeze vaccinul. Dar, cu siguranță, și România va avea vaccin’

Profesorul Alexandru Rafila a afirmat că: ”Nu cred că vom avea un vaccin mai devreme de un an, pentru că nu e vorba de produsul în sine, ci de capacitatea de a-l fabrica, de a-l condiționa, de a-l distribui și lucrurile astea necesită timp. Dar, cu siguranță, și România va avea vaccin”.

 

„Multe dintre companiile care dezvoltă vaccinul, îl vor vinde la preţul de producţie, pentru că dezvoltarea acestor vaccinuri a fost deja finanţată de diverse ţări, de diverse organizaţii, cum este Uniunea Europeană, sau Statele Unite. Şi atunci şi-au luat un angajament că vor vinde vaccinul cu un preţ foarte mic, încât el să fie accesibil”, a precizat Alexandru Rafila.

 

Acesta a subliniat că rămâne de văzut dacă din punct de vedere al capacităţii de producţie, vaccinul va fi la fel de accesibil.

 

„Din fericire, noi facem parte din Uniunea Europeană, care încearcă să securizeze vaccinul, în cazul în care va fi disponibil, printr-un fel de rezervare şi prin sprijinirea celor care cercetează aceste produse. Nu cred că vom avea un vaccin mai devreme de un an, pentru că nu e vorba de produsul în sine, ci de capacitatea de a-l fabrica, de a-l condiţiona, de a-l distribui şi lucrurile astea necesită timp. Dar, cu siguranţă, şi România va avea vaccin”, a spus profesorul Alexandru Rafila.

Totodată, Alexandru Rafila a afirmat că până la finalul săptămânii, cele 6.000 de doze de Remdesivir, alocate de Uniunea Europeană, vor ajunge în România şi vor beneficia de el 1200 de pacienţi aflaţi la terapie intensivă.

România a primit de la UE a doua tranşă de Remdesivir, după Spania, din cauză că avem din ce în ce mai multe cazuri de infectaţi cu noul coronavirus.

Citește și:

A început destrămarea PNL?! Revoltă în partid după alianța cu USR-PLUS

SURSE Cine l-ar fi ucis pe Emi Pian – Este membru al unui clan care acționează în Colentina

E oficial! Vârsta de pensionare are parte de modificări

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare