Luni, în plenul Camerei Deputaților, Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, a făcut o declarație tranșantă privitoare la majorarea pensiilor.
Raluca Turcan a precizat că procentele de 6,2% și 10% pentru majorarea pensiilor sunt umilitoare pentru pensionarii din România.
Fosta șefă a Muncii a precizat că liberalii nu vor accepta aceste „procente umilitoare”.
„Este trist și iresponsabil că unii se joacă cu speranțele a aproximativ 4,9 milioane de pensionari, vânturând, zi și noapte, tot felul de procente, ba ministrul de Finanțe - 6,2, ba ministrul Muncii - 10%.
Acestea sunt procente umilitoare pentru pensionari, pe care PNL nu le poate accepta.
De asemenea, inutil se vântură și procentul de 9,4% din PIB, în condițiile în care chiar și majorarea cu 15% a punctului de pensie nu ar presupune atingerea acestui plafon”, a declarat Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, în plenul Camerei Deputaților.
Vezi și Chemat în Parlament, să dea explicații pe tema pensiilor speciale, ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că Draftul de proiect este pe final și îndeplinește criteriile din PNRR
Raluca Turcan, fost ministru al Muncii: Sunt procente umilitoare pentru pensionari, pe care PNL nu le poate accepta
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 21-11-2022 15:58
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



