raluca turcan

sursa foto:  b1.ro

Raluca Turcan: ‘România are datoria să investească în spitale şi să însănătoşească instituţii’

Vicepremierul Raluca Turcan, a transmis în contextul împlinirii a 5 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, că România are datoria să investească în spitale şi să însănătoşească instituţii.

„În urmă cu 5 ani, o ţară întreagă asista la o tragedie. Cu 5 ani în urmă, o ţară a văzut cum corupţia, indolenţa, nepăsarea şi minciuna unor politicieni au făcut ca atâţia tineri să îşi piardă viaţa sau să rămână cu răni fizice şi emoţionale cumplite. Familiile lor au dreptul la adevăr, aşa cum noi toţi, ca societate, avem nevoie să ştim că nu vom mai trăi vreodată atâta durere.

Cred că România are datoria să investească în spitale şi să însănătoşească instituţii. Legea trebuie respectată, iar cei care nu o fac, trebuie să răspundă. Nici pentru familiile celor morţi, nici pentru cei rămaşi în viaţă după Colectiv nu există o justă compensare pentru tragedia prin care au trecut. Dar obligatoriu este să îndreptăm răul instituţionalizat pe care l-am văzut atunci, de foarte aproape. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care şi-au pierdut viaţa în Colectiv. Nu vă uităm”, a scris Raluca Turcan, vineri, pe Facebook.

64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la Clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid, informează agerpres.ro

Citește și:

Analiză cutremurătoare: Peste jumătate de milion de români ar putea ajunge șomeri din cauza crizei provocate de COVID-19

Casa Națională de Pensii Publice vine cu noi oportunități pentru cei care vor să se asigure facultativ la pensie

Ludovic Orban face aceeași mutare ca Viorica Dăncilă! Numire identică făcută de actualul șef al Guvernului

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare