Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, trimite o săgeată către Parlamentul României, aflat sub comanda PNL-USR-PLUS-UDMR.
Turcan a afirmat, pe tema amânării majorării alocațiilor, că regretă că „în Parlament s-a ratat susținerea fermă a unor angajamente din programul de guvernare și agenda guvernamentală”. Asta în contextul în care liderul Camerei Deputaților este Ludovic Orban, președintele PNL.
„Guvernul și-a asumat să susțină creșterea etapizată a alocațiilor cu 20%. Și pentru că, dincolo de declarațiile populiste, cifrele vorbesc cel mai bine, merită amintit și cuantumul alocațiilor de la care s-a plecat și calendarul de creșteri pe care guvernul l-a respectat.
Astfel, la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, alocația era 156 lei, pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani și 311, lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.
Ulterior, prin majorarea de la 1 august 2020, alocațiile au crescut la 185 lei, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani și 369 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.
Iar, de la 1 ianuarie 2021, așa cum am promis, am crescut din nou, la 214 lei, pentru copiii între 2 și 18 ani și 427 de lei, pentru copiii până în 2 ani și copiii cu handicap.
Acestea sunt cifrele. Regret ca în Parlament s-a ratat susținerea fermă a unor angajamente din programul de guvernare și agenda guvernamentală.
Știu că se discută despre responsabilitate politică și despre responsabilitate instituțională și trebuie ca românii să înțeleagă un lucru: guvernul își respectă angajamentele, iar creșterile succesive ale alocațiilor o dovedesc. Însă venim după o criză economică și de sănătate majoră, pe care nu am depășit-o încă complet.
Am obținut cu efortul tuturor românilor o creștere economică bună pe două trimestre la rând. Avem un program de investiții angajat ca să consolidăm această creștere. Este nevoie de responsabilitate să facem toate aceste lucruri. Și este nevoie ca politicienii să înțeleagă asta și să lase la o parte demagogia și promisiunile nefondate, pentru că nu duc nicăieri.
Chiar dacă lucrurile nu sunt perfecte și multe pot fi făcute mai bine, românii trebuie să aibă încredere că acest guvern face ce trebuie și ce și-a asumat”, este mesajul transmis de Raluca Turcan.
Vezi și Se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! ‘Echipa Barna’ scoate din joc ‘Echipa Cioloș’
Raluca Turcan, săgeată către Parlamentul condus de Ludovic Orban: Regret că în Parlament s-a ratat susținerea fermă a unor angajamente
Trending

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



