sursa foto:  a1.ro

Război total între fostul ministru al Muncii și Guvernul Orban: ‘E o bătaie de joc adusă politic’

Continuă scandalul între fostul ministru al Muncii, Marius Budă, și actuala șefă a ministerului, Violeta Alexandru.

Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt în întârziere, în medie cu până la trei luni. În unele cazuri sunt întârizieri de până la șase luni, a anunțat ministrul Violeta Alexandru..

Noua șefă a Muncii a precizat în exclusivitate, pentru Antena 3, că abia săptămâna viitoare va anunța public care este situația pensiilor, până atunci e pe teren și lucrează.

În replică, Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a răspuns acuzațiilor și susține că ceea ce face Alexandru este de un amatorism dus la extreme, iar ministru al Muncii se uita pe alte cifre.

„O să încerc să fiu extrem de delicat, având în vedere că vorbim de o femeie. O să spun doar atât, un amatorism dus la extreme. Am văzut acea intervenție pe pagina de Facebook. Una e situația dosarelor nefinalizate și în termen și alta e situația dosarelor nefinalizate cu termen depășit. Doamna se uita pe intrări, pe ceea ce a intrat în luna septembrie.

Degeaba încercau colegii să îi explice că nu ală e numărul, ci e mult mai mic. Încerc să fiu delicat, dar nu prea reușesc. Aceasta este o bătaie de joc adusă politic asupra lucrătorilor din Casele Teritoriale de Pensii, care sunt așa puțini.”, a spus Mariu Budăi, la Antena 3.

Vezi și

EXCLUSIV Răsturnare de situație! Greșeala comisă de Ludovic Orban

Dumitru Coarnă a bătut palma cu Marcel Vela! Promisiunea ministrului de Interne: Se aplică de la 1 ianuarie 2020

EXCLUSIV Noul ministru al Muncii desființează acuzațiile fostului ministru: ‘Ar fi și culmea. Exclus’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare