sursa foto:  dodon.md

Republica Moldova restabilește bunele relații cu Rusia! Un prim pas făcut de Administrația de la Chișinău

Noul președinte ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, urmează să aibă o întrevedere cu conducătorul Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul căreia ar urma să discute, printre altele, ridicarea embargoului pus de oficialii de la Kremlin privind produsele vinicole, vegetale și animale provenite din statul din dreapa Prutului.

Până atunci însă, vicepremierul Moldovei, Octavian Calmîc, și cel al Rusiei, Dmitri Rogozin, au semnat marți, la Moscova, un acord de cooperare economică, care include şi un plan de acţiuni pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice dintre cele două state pentru anul 2017, scrie deschide.md.

Din delegația ce a reprezentat Administrația de la Chișinău au fost incluși reprezentanți din mai multe regiuni ale țării, precum cei din Găgăuzia și din raioanele de est.

Potrivit oficialului moldovean, în scopul stabilirii unor relaţii directe între mediul de afaceri din ambele state, în delegaţia Republicii Moldova au fost incluşi şi reprezentanţi din diferite regiuni ale ţării, inclusiv UTA Găgăuzia şi raioanele de est.

Calmîc, care este și ministru al Economiei al Republicii Moldova, a precizat că, în domeniul comerţului, partea moldovenească a pledat pentru eliminarea taxelor vamale impuse de Federaţia Rusă la 19 categorii de mărfuri şi a măsurilor netarifare aplicate la exportul de produse agroalimentare, inclusiv pentru băuturile alcoolice. Totuși, o decizie finală în acest sens urmează să fie luată de-abia după întâlnirea dintre Putin și Dodon, care va avea loc până la sfârșitul acestui an.

Vezi și Atac fără precedent la președintele Iohannis! Afirmație uluitoare a lui Victor Ciutacu

VIDEO/Tulburător! Cum este cenzurat profesorul Dănăilă de oameni ai PNL

Secretele bine ascunse ale lui Clotilde Armand

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare