sursa foto:  magnanews.ro

S-a aflat cine este bărbatul în alb care a coordonat jandarmii! Ce funcție și ce salariu are

În Piața Victoriei, în mijlocul protestelor, a fost surprins un bărbat îmbrăcat în alb ce stătea foarte mult alături de jandarmi, acest lucru ne-ar putea duce cu gândul că bărbatul ar putea avea o legătură cu ei. De două zile circulă pe rețelele de socializare imaginile cu acest tip care ar fi coordonat intervenția în forță a jandarmilor în Piața Victoriei.

Acesta a intrat în centrul atenției când un jurnalist a relatat că bărbatul respectiv l-a prins de mână, i-a smuls telefonul și a ordonat să fie ridicat.

„Transmiteam LIVE intervenția jandarmilor. Bărbatul în alb m-a prins de mâna și mi-a smuls telefonul. I-am strigat că sunt ziarist și am ridicat mâinile deasupra capului, cu legitimația care se află la gât ridicată în aer. Bărbatul m-a tras în mijlocul jandarmilor cărora le-a spus: ‘Luați-l și pe asta. Unul dintre jandarmi m-a lovit cu pumnul și m-a împins în spatele cordonului în timp ce un al jandarm mi-a mai dat un picior în spate. I-am cerut să îmi dea telefonul înapoi, spunându-le din nou că sunt ziarist. Un jandarm m-a înjurat și m-a lovit cu piciorul. În acest timp, un alt jandarm zdrobea de asfalt telefonul meu”, a relatat Robert Mihăilescu.

Oamenii au remarcat că seamănă cu Cătălin-Răzvan Paraschiv, comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş și se pare că acesta a și fost.

Bugetul.ro, vă prezintă ce avere are acesta, dar și ce salariu încasează lunar.

Potrivit declarației de avere publicată în anul 2017, acesta încasa anual suma de 93.735 de lei. În concluzie, Paraschiv avea un salariu de 7 811 lei.

Acesta deține împreună cu soția sa un teren agricol de 2500 de metri pătrați cumpărat în anul 2007 și un teren în intravilan de 1100 de metri pătrați cumpărat în anul 2011.

Pe numele său are un apartament lăsat moștenire de părinți, iar pe numele soției apare o casă de 220 de metri pătrați cumpărată în anul 2011.

La capitolul automobile, Paraschiv nu excelează. Acesta este posesorul unui Renault Laguna și al unui Matiz.

De asemenea, comandantul are două credite, unul la ING, în valoare de 16.000 de euro și care era scadent în octombrie 2016 și unul luat la Garanti, în valoare de 57.000 de euro, scadent la 20.04.2038.

Nici soția sa nu stă rău. Aceasta este inginer și câștigă anual 61 784 lei.

Vezi și Precizări pentru milioane de români! Reacție EXCLUSIVĂ de la Ministerul Muncii, după declarațiile făcute de ministrul Olguța Vasilescu, la Antena 3!

SURSE! Se pregătește MEGA-tranzacția ANULUI pe piața de retail din România

EXCLUSIV! Top 10 pensii speciale din România! 9 din cei 10 beneficiari sunt foști magistrați! Cine este „intrusul”

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare