Acești angajați la stat primesc salarii considerabile. Ei câștigă peste 1.000 de euro net, lunar. Informațiile au fost publicate chiar pe site-ul instituției pentru care își desfășoară activitatea.
Peste 1.000 de angajaţi din aparatul central al Ministerului Finanţelor, adică 80% din total, au încasat în luna decembrie a anului trecut salarii nete de peste 4.600 de lei net pe lună (1.000 de euro net), informează zf.ro.
În luna decembrie 2017, salariul mediu, în rândul celor 1.251 de angajaţi din minister, a fost de 5.000 de lei net, în uşoară creştere (cu 2%) faţă de decembrie 2016, când în minister lucrau 1.283 de persoane.
Cel mai mare salariu a fost încasat în luna decembrie de către ministrul Finanţelor (Ionuţ Mişa la acea vreme), care a primit 10.679 de lei net, precizează sursa citată.
Salarii considerabile pentru acești bugetari! 8 din 10 salariați iau „în mână” peste 1.000 de euro
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 28-02-2018 12:19
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



