First Bank, companie controlată de fondul de investiții american J.C. Flowers, anunță o schimbare importantă la șefia băncii.
Răzvan Filcescu urmează să preia funcția de Vicepreședinte responsabil de coordonarea tuturor activităților de business, după plecarea Mădălinei Teodorescu.
Având o experiență de 23 de ani în sectorul financiar-bancar și 4 ani de experiență în cadrul First Bank, Răzvan Filcescu, Vicepreședinte coordonator al segmentelor: Credit Underwriting, Collection & Work-Out și Operations, va fi nominalizat să preia acest rol, sub rezerva aprobării de către Banca Națională a României.
„Aceste schimbări reflectă parcursul continuu de transformare al băncii noastre, iar Răzvan, cu vasta sa experiență în domeniul bancar și al transformării, este persoana potrivită pentru a construi și dezvolta în continuare activitățile de business ale băncii noastre”, a declarat Henk Paardekooper – CEO al First Bank.
Schimbare majoră la vârful gigantului First Bank! Compania urmează să aibă un nou vicepreședinte pe partea de business
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

21:30Economie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

20:30Economie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie



