Purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stephane Dujarric, a transmis miercuri că s-au trimis scrisori către misiunile diplomatice rusă şi ucraineană în vederea unor întâlniri cu președinții celor două țări în vederea restabilirii păcii în Ucraina, scrie agerpres.ro
"În această perioadă de mari pericole în ceea ce priveşte consecinţele", Guterres doreşte să discute "măsuri urgente pentru restabilirea păcii în Ucraina", precum şi "viitorul multilateralismului bazat pe Carta Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional", a spus Dujarric.
Scrisorile au fost transmise misiunilor diplomatice rusă şi ucraineană de la ONU.
AFP reaminteşte că Guterres nu a avut până acum decât puţine contacte cu Zelenski, cu care a discutat telefonic o singură dată, în 26 februarie la două zile după începutul invaziei ruse în Ucraina, iar Putin refuză orice dialog cu secretarul general de când acesta a afirmat că Rusia nu respectă Carta ONU, scrie agerpres.ro
Scrisoare de la ONU pentru Putin și Zelenski: Întâlniri și măsuri urgente pentru restabilirea păcii în Ucraina
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Ai putea să-ți pui panou fotovoltaic și pe balconul de la bloc. Cum ar urma să funcționeze, este deja o lege în Parlament în acest sens

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat
Articole Similare

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne



