dragnea

sursa foto:  aktual24.ro

Se confirmă spusele lui Dragnea! Ce mișcare a făcut Ungaria

Ungaria face o mutare care confirmă spusele președintelui PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat, luni, că Ungaria și-a reluat sprijinul pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Această decizie a fost luată după ce Dragnea a declarat, duminică seara, că situația de la Liceul Catolic din Târgu Mureș va fi rezolvată printr-o hotărâre de guvern sau lege, pentru anul școlar viitor, informează MTI.

Peter Szijjarto a precizat că a avut o convorbire telefonică și cu omologul său român, Teodor Meleșcanu, care a mulțumit Guvernului de la Budapesta pentru reluarea sprijinului său și a dat asigurări că Executivul de la București va face totul pentru soluționarea situației de la Liceul Catolic din Târgu Mureș, scrie Agerpres.

Amintim că, la o reuniune a OECD care a avut loc la începutul lunii septembrie, autoritățile ungare nu au sprijinit candidatura României pentru un post de membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în urma suspendării activității Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș.

Șeful PSD a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că a discutat la telefon cu premierul ungar, Viktor Orban, despre situația de la Liceul Catolic din Târgu Mureș și l-a asigurat pe acesta că problema apărută „va fi rezolvată”.

Vezi și Lovitură de teatru! Impresarul lui Pomohaci face o dezvăluire care ANULEAZĂ tot

Rareș Bogdan, reacție acidă la adresa lui Dragnea: ”Nu îți este rușine, Nea Liviule?”

Se lasă de fotbal? Ce afacere profitabilă și-a deschis Gigi Becali-IMAGINI INEDITE

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare