sursa foto:  stiripesurse.ro

Se reface USL? ‘Frăția’ PSD-PNL din Guvernul Orban

Uniunea Social-Liberală pare că se reface sub comanda Guvernului Orban! Cel puțin, în una dintre companiile aflate în subordinea unui minister-cheie.

Este vorba despre Poșta Română, care se află în portofoliul Ministerului Transporturilor, condus de ministrul Lucian Bode.

Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română și vicepreședintele PNL București, Horia Grigorescu, îl are drept consilier pe șeful PSD Cluj și candidatul în Parlamentul României, la deputați, Ovidiu Ioan Săcară, informează Puterea.

Conform sursei citate, în urma demisiei Ancăi Ciubăncan, din funcția de Președinte al Organizației Municipale PSD Cluj-Napoca, s-a decis dizolvarea Biroului Politic Municipal și numirea în funcția de președinte interimar a profesorului Ovidiu Ioan Săcară, ocupația expert-consilier Poșta Română.

„Formula completă a întregii structuri de conducere interimare a Organizației PSD a Municipiului Cluj-Napoca va fi stabilită în cel mai scurt timp, astfel încât să se asigure atât climatul potrivit pentru organizarea alegerilor parlamentare cât și comunicarea publică a organizației PSD Cluj-Napoca”, informează PSD.

CV-ul lui Ovidiu Ioan Săcară

Săcară la Poșta Română din martie 1996 și este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Cluj Napoca, unde, în 1997, a obținut dublă specializare, de profesor de sport și antrenor de baschet.

Ovidiu Ioan Săcară are atestat de formare profesionala pentru contabilitate generală – IFES 2007 – și a urmat cursurile Academiei de Lobby și Advocacy din Timișoara.

În CV se descrie ca fiind bun organizator, serios, meticulos și tenace, cu o capacitate mare de orientare, analiză și sinteză în luarea deciziilor.

Cunoaște limba engleză (nivel mediu) și se prezintă ca „o persoană adaptabilă, sociabilă, cu un simț al umorului bine dezvoltat”. Potrivit CV-ului său, este „un sportiv polivalent, consumator de muzică, spectacole și filme de bună calitate”.

Vezi și

Legea a intrat în vigoare! Mii de pensionari, direct vizați

Atenție mare! Nerespectarea acestor reguli vă poate aduce amenzi de mii de lei

Doctorul Adina Alberts face public tratamentul pentru cazurile ușoare de Covid: ‘Trebuie luate doar la indicația medicului dvs.’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare