sursa foto:  antena1.ro

Se vând cele mai luxoase hoteluri din țară! Prețul este fabulos

Două dintre cele mai luxoase hoteluri din București au fost scoase la vânzare de grupul Carlson Rezidor. Este vorba despre Radisson din București, Radisson Blu și Park Inn. Proprietarul cere pe ele nici mai mult nici mai puțin de 160 de milioane de euro, potrivit profit.ro.

„Au fost unii investitori din turism care s-au arătat interesați de preluarea celor două hoteluri, dar nu au putut satisface pretențiile financiare ale proprietarului, de mai multe zeci de milioane euro, astfel că activul este în continuare disponibil la vânzare în așteptarea unei oferte mai bune”, au arătat sursele citate.

Citește și: Detalii neștiute despre senatorul Șerban Nicolae, cel care a depus amendamentele la legea grațierii

Potrivit acelorași surse, în urmă cu o lună și jumătate a existat o întâlnire la Londra la care au participat mai multe agenții imobiliare pentru un contract de reprezentare, suma cerută pentru cele două hoteluri ridicându-se însă la 160 milioane euro.

Hotelul Radisson de pe Calea Victoriei, fostul hotel București, este clasificat cu 5 stele, iar hotelul Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence, foarte aproape de Ateneul Român, are 4 stele.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare