sursa foto:  Eugen Dinu

Semnal serios tras în privința impozitării sectorului de țiței și gaze naturale! ‘Avem impozite la impozite. În 2017-2018, legislația noastră parcă a fost scrisă de ruși’

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) a prezentat, joi, studiul „Analiza sistemului de impozitare specific sectorului upstream al ţiţeiului şi gazelor naturale din România”. În cadrul evenimentului, au luat cuvântul Daniel Apostol, președintele FPPG, și avocatul Gabriel Biriș, autorul studiului.

Gabriel Biriș a declarat că în acest sector există impozite la impozite, ceea ce descurajează potențialii investitori. Mai mult, Biriș a acuzat că, în perioada 2017-2018, legislația noastră parcă a fost scrisă de ruși.

De ce? „Pentru că toată legislația a fost targetată pentru blocarea investițiilor sau îngreunarea investițiilor în creșterea producției de gaz românesc”, a declarat Gabriel Biriș.

Daniel Apostol, președintele FPPG, a precizat că mediul privat își asumă taxele și impozitele impuse de stat, atâta timp cât nivelul de fiscalitate e unul corect și rezonabil și, totodată, există o conlucrare între stat și privat.

Gabriel Biriș: „Avem impozite la impozite”

Am văzut că prețurile au explodat în 2022, în special din motive ce au ținut de Rusia și pregătirea pentru război și apoi războiul. Acum lucrurile s-au normalizat. De ce? Pentru că și unele politici mai puțin responsabile din perioada anterioară au fost corectate, diversificarea surselor de energie etc., etc.

(…) De multe ori avem impozite la impozite, ceea nu face decât să crească ceea în limbajul nostru îi spune „government take”, adică partea din veniturile companiilor, care până la urmă își asumă riscurile investițiilor, operării și riscurile pieței.

Tot acest sistem de impozitare multistrat face ca nivelul taxării, și nu vorbim de taxarea profitului, ci vorbim de taxarea venitului, să fie unul foarte mare, poate chiar exagerat de mare.

Primul strat sunt redevențele. Redevențele sunt calculate ca un procent aplicat venitului, adică în teorie ar trebui să se aplice procentul acesta la veniturile obținute de companiile care exploatează petrol și gaze naturale din vânzarea acelor producții. Parțial, asta e valabil la petrol. La gaze, însă, e doar wishful thinking că redevența se aplică la venituri”, a afirmat Biriș.

„(…) După care, la gaze avem impozitul pe veniturile suplimentare obținute din dereglementarea prețurilor. Impozitul ăsta a fost introdus în 2013, prin Ordonanța 7, de Guvernul Ponta și trebuia să se aplice până la sfârșitul lui 2014. Era un impozit de 60% pe venituri și nu au existat comentarii la vremea respectivă, pentru că s-a înțeles contextul.

Era un preț reglementat, pe baza căruia se vindeau gazele, după care s-a liberalizat și a fost introdus acest impozit de 60%. Impozitul ăsta a tot fost prelungit, până când în 2018 a devenit definitiv. Și în 2018 nu numai că a devenit definitiv, dar a mai fost introdusă o cotă de impunere de 80% pentru veniturile ce depășeau un alt nivel.

Senzația mea a fost că în 2017-2018 legislația noastră parcă a fost scrisă de ruși, pentru că toată legislația a fost targetată pentru blocarea investițiilor sau îngreunarea investițiilor în creșterea producției de gaz românesc. Odată cu introducerea pragului de 80%, ce s-a întâmplat?

Au eliminat, redevența a putut fi în continuare scăzută, dar nu mai puteai să scazi investiția. Rezultatul a fost că investițiile nu mai puteau fi scăzute decât din baza de calcul de 60%, adică de la 40 și ceva de lei până la 85 de lei”, a mai spus avocatul.

Daniel Apostol: „Noi dorim să construim un dialog corect, astfel încât să fim ascultați și să fie luate în seamă argumentele noastre”

„Miezul acestei relații de stat-privat este una de conclucrare. Intenția noastră nu este să intrăm niciodată o stare conflictuală cu nimeni. Noi dorim să construim un dialog corect, astfel încât să fim ascultați și să fie luate în seamă argumentele noastre. Pentru ca argumentele noastre să stea în picioare, venim cu astfel de susțineri, de studii, de cercetări”, a subliniat președintele FPPG.

„Care e menirea taxelor și impozitelor? Să acopere o nevoie financiară. Să finanțeze un buget. Mediul privat își asumă această menire, nu contestă nevoia taxelor și impozitelor, iar industria pe care o reprezentăm este o industrie foarte parteneră a statului, dacă ne uităm la ponderea pe care o are în construcția veniturilor bugetare.

Problema pe care o ridicăm are două componente. O dată, nivelul de fiscalitate să aibă rezonabilitate și corectitudine. Dacă ai un bagaj fiscal mai mare decât ceea e dat de rezonabilitatea economică, închizi firma. Multe firme se și închid și traversează perioade dramatice.

Și doi, să existe această conlucrare, această consultare reală pe care a invocat-o și Gabriel Biriș”, a completat Daniel Apostol.

Analiza sistemului de impozitare specific sectorului upstream al țițeiului și gazelor naturale

Sistemul de impozitare multistrat este format din:

• redevenţe petroliere;

• impozitul pe veniturile suplimentare obţinute din dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale;

• impozitul pe veniturile suplimentare din vânzarea gazelor naturale din producţia internă proprie extrase din perimetre petroliere offshore şi/sau perimetre onshore de mare adâncime;

• impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale;

• contribuţia de solidaritate;

• impozitul suplimentar pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale (impozit specific pe cifra de afaceri).

Din perspectivă cantitativă, se remarcă o evoluţie semnificativ disproporţionată a impozitării specifice pentru perioada 2020 – 2022. Astfel, rata efectivă de impozitare, calculată ca proporţie a impozitelor specifice sectorului upstream al ţiţeiului şi gazelor naturale din România în totalul veniturilor din producţie, a crescut de la 16% în 2020 la 28,9% în 2021, la 43,1% în 2022 (dacă se exclude contribuţia de solidaritat) sau la 52,2% în 2022 (dacă se include contribuţia de solidaritate), conform studiului citat.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare