sursa foto:  stiripesurse.ro

Sfaturi pentru Guvern! Ce ar trebui să facă pentru revenirea economiei

Economistul Adrian Câciu a explicat ce ar trebui să facă următorul Guvern pentru revenirea economiei, fiind întrebat dacă tăierile de salarii sau mărirea taxelor sunt soluții viabile.

 

„Orice Guvern care vine ar trebui să meargă pe creșterea colectării veniturilor fără a majora taxele și în nici un caz pe tăieri de salarii sau diminuări de pensii sau creșteri încete ale pensiilor. Vedeți dumneavoastră, și în mediul privat, dar și în mediul bugetar și al pensionarilor, există o scădere a puterii de cumpărare, iar noi nu trăim acum o criză a ofertei. Economia s-a contractat din cauza crizei cererii, adică noi toți avem o incertitudine de a consuma, consumăm mai puțin sau chiar am pierdut la venituri. Dacă vrem să își revină economia tu trebuie să stimulezi în momentul ăsta cererea. Asta o faci printr-un plus de venituri pentru că banii tot în economie ajung, adică în loc să dai banii la firme pentru a-și plăti creditorii, dai banii la oameni care cumpără de la firme și pe baza acestor valorificări ale încasărilor de la clienți, firmele și-ar plăti furnizorii.

În felul acesta practic faci ca economia României să funcționeze pentru că economia țării noastre este o economie de consum. În criză nu se cresc taxe. Nu avem de unde să scădem taxe, pe de altă parte, dar avem un mare avantaj de care nu profităm. Avem un grad de colectare foarte scăzut pentru că nu ne ducem spre evaziunea fiscală care este foarte ridicată, undeva la 30% din bugetul național. Ar trebui să facem în felul următor: toți platnicii să își plătească taxele, iar cei care sunt rău platnici să nu mai fie tolerați.”, a explicat economistul Adrian Câciu în direct la RealitateaPlus.

 

Vezi și: Mega-veste! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru mii de angajați

SURSE A fost scandal la întocmirea listelor USR-PLUS! Liderul PLUS care a lucrat în Poliție, dar ar fi omis să le spună colegilor de alianță de acest job

Veste bună pentru angajații cu datorii la creditori. De ce beneficii ar putea avea parte

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare