Veștile proaste continuă pentru Simona Halep. Românca coboară din nou în clasamentul WTA, rămânând sub Irina Begu şi Sorana Cîrstea.
Simona Halep coboară cu fiecare săptămână în clasamentul WTA, care a dat publicității, luni, noua ierarhie după turneul de Mare Șlem de la Roland Garros.
Au avut loc schimbări la vârful clasamentului mondial din tenisul feminin după rezultatele înregistrate la Roland Garros 2023, turneu câștigat de Iga Swiatek într-o finală disputată cu Karolina Muchova.
În top 10, Iga Swiatek rămâne lider mondial, însă Elena Rybakina și Caroline Garcia au urcat câte un loc, în timp ce Jessica Pegula a coborât două poziții.
De asemenea, Beatriz Haddad Maia este new entry printre primele 10 locuri, după ce a urcat patru locul în clasamentul WTA.
În ceea ce privește jucătoarele din România, Simona Halep (31 de ani) a mai coborât o poziție și se află pe locul 36 WTA după ce nu a mai participat la niciun turneu de opt luni, din cauza suspendării din cazul de dopaj. Irina Begu e cea mai bine clasată româncă, locul 29, dar a coborât două poziții.
Sorana Cîrstea se află pe locul 32, iar în top 100 se mai află Ana Bogdan, pe locul 60, scrie romaniatv.net
Simona Halep coboară din nou în clasamentul WTA! Tenismena rămâne sub Irina Begu şi Sorana Cîrstea
Trending

10:00Economie
Toți proprietarii care au chiriași sunt obligați să plătească aceste taxe. Procedura pe care trebuie să o facă la ANAF, conform legii

09 noiSocial
Ryanair schimbă regulile pentru bagajele de cală din 10 noiembrie. La ce trebuie să se aștepte pasagerii

10:30Social
Ce se alege de buletinul tău, dacă îți dispare comuna. Explicațiile autorităților, în contextul comasării uriașe care va începe în România

09:00Economie
Beneficiu pentru clienții Kaufland din România, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Campania se va derula în perioada 1-24 decembrie 2026

08:30Politica
Comunele mici ar putea fi comasate. Inclusiv orașele fac parte din plan, ce s-ar schimba pentru cetățeni

11:00Social
Cine plătește reparațiile, chiriașul sau proprietarul? Legea dă răspunsul pe care trebuie să-l știe ambele părți

08:00Economie
Încă o emisiune Tezaur a început. Cum funcționează dobânzile la titlurile de stat

09 noiSocial
Mai bine de 200.000 de copii din România au ADHD. Semnele care te ajută să vezi dacă și al tău are această problemă

14:00Economie
Modelul cu care Dacia vrea să dea lovitura pe piața auto. Noul SUV ar fi trebuit să înlocuiască Sandero Stepway, dar planul s-a schimbat

15:00Politica
Scandal uriaș în PNL, după ce Ilie Bolojan a anunțat că nu va pleca din funcție. Alina Gorghiu: „Ai depășit o linie roșie”
Articole Similare

08 noiSport
Ce se întâmplă cu averea lui Mircea Lucescu. Ce spune presa despre încheierea procedurilor succesorale

31-10-2026 10:00Sport
Meciurile lunii noiembrie. Niciun microbist nu are voie să le rateze, când se difuzează la TV

25-10-2026 13:26Sport
Galatasaray - Fenerbahce: derby-ul în care investițiile uriașe trebuie transformate în victorie

20-10-2026 21:00Sport
Dezastru pentru gimnastica românească. S-au dus performanțele de tipul Nadia Comăneci, punctăm o premieră negativă

20-10-2026 18:00Sport



