Numărul 1 WTA este ca un uragan. Simona Halep a distrus totul în calea ei în doar câteva ore și a reușit să se califice în semifinalele turneului de la Cincinnati.
Halep (26 ani), principala favorită şi finalistă în 2015 şi 2017 la Cincinnati, a trecut mai întâi de Barty în optimi, cu 7-5, 6-4, iar apoi a dispus şi de Ţurenko, tot în două seturi, cu 6-4, 6-1.
Ţurenko (29 ani, 44 WTA) a început mai bine şi a condus cu 2-0 şi 4-1, dar Halep a schimbat total jocul după ce s-a consultat cu antrenorul Darren Cahill şi a reuşit o serie formidabilă de zece ghemuri, câştigând în cele din urmă cu 6-4, 6-1, într-o oră şi 16 minute.
Halep a avut 2 aşi, a făcut o dublă greşeală, a reuşit 11 winners şi a comis 23 de erori neprovocate. Ţurenko a acuzat unele dureri la spate, care au împiedicat-o să servească la nivelul obişnuit şi a făcut 7 duble greşeli, având doar 8 mingi direct câştigătoare şi 31 de erori neforţate.
Simona Halep a câştigat şi cele patru întâlniri anterioare cu jucătoarea din Ucraina, ultimul duel având loc cu patru ani în urmă, la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, unde românca s-a impus în trei seturi (6-3, 4-6, 6-4).
Românca şi-a asigurat un cec de 130.300 dolari şi 350 de puncte WTA. În penultimul act, Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Madison Keys, cap de serie numărul 13, şi belarusa Arina Sabalenka, scrie agerpres.ro.
Vezi și Mare atenție! Săptămâna viitoare se aplică legea! Ce amenzi vor fi anulate începând cu această dată
Toți au acționat la ordinul lui! Cine este maiorul care le-a cerut scuze celor care au suferit violenţe gratuite din partea jandarmilor
Uluitor! Ce funcție importantă ocupa soția fostului șef al Jandarmeriei-Lucrează într-o instituție cheie și are un salariu mai mare ca al soțului
Simona Halep este în semifinale! A 'distrus' tot în câteva ore
Trending

30 octSocial
Ar putea crește valoarea bonurilor de masă. De când ar urma să primească angajații mai mult pentru tichete

30 octPolitica
Cine l-ar mai vota acum pe Călin Georgescu, la 2 ani de când a fost la un pas să câștige alegerile prezidențiale

08:00Entertainment
Horoscop financiar săptămânal 2-8 noiembrie 2026. Zodiile care vor avea noroc la bani, la început de lună

09:00Social
Când vor fi virate pensiile pe card, în luna noiembrie. Nu contează la ce bancă ai cardul

30 octEconomie
800 de milioane de euro pentru Unitatea 1 Cernavodă. Nuclearelectrica și-a dat acordul pentru investiție

44 minute în urmăExterne
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

30 octSocial
Judeţul din România care apare în top 100 cele mai bune poveşti de turism sustenabil din lume

30 octSocial
Restricții de trafic în București, anunțate de PMB. Traseele STB modificate și alternativele pentru călători

30 octEconomie
Autoritățile propun reducerea cu 16,7 milioane de lei a veniturilor asigurărilor sociale. Sunt afectate și pensiile?

13:30Economie
Ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvernul Niculescu. La ce schimbări trebuie să se aștepte românii
Articole Similare

10:00Sport
Meciurile lunii noiembrie. Niciun microbist nu are voie să le rateze, când se difuzează la TV

25 octSport
Galatasaray - Fenerbahce: derby-ul în care investițiile uriașe trebuie transformate în victorie

20 octSport
Dezastru pentru gimnastica românească. S-au dus performanțele de tipul Nadia Comăneci, punctăm o premieră negativă

20 octSport
Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile. De ce a ajuns să stea pe bancă

15 octSport



