sursa foto:  romania.europalibera.org

Șoc total! Dosar cu un prejudiciu de 10 milioane de euro, clasat de DNA. Cercetările au fost făcute împreună cu OLAF și DLAF

O serie de dosare grele au început în ultima perioadă de timp să fie clasate de instituțiile din domeniul justiției. Printre acestea se numără și dosarul ”3T Construct” investigat împreună cu OLAF, cu un prejudiciu de 10 milioane de euro.

 

DNA a clasat dosarul de fraudă cu fonduri europene în care era vizată firma 3T Construct din Piatra Neamţ, deţinută între 2010 şi 2014 de directorul Tel Drum, Petre Pitiş, şi apoi preluată de Nicoleta Pene, directorul comercial al Tel Drum. Firma a intrat în insolvenţă în 2014 şi acum este în faliment, conform celor de la G4Media.ro.

Clasarea a fost dispusă pe data de 22 iunie 2020 de către procurorul Cosmin Adrian Iordache pe motiv că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, potrivit unui răspuns al DNA.

 

 

Dosarul a fost investigat inițial de DNA Oradea, apoi preluat de DNA central. Cercetările au fost făcute împreună cu OLAF și DLAF (Departamentului de luptă antifraudă din cadrul Guvernului).

Potrivit unor surse judiciare, în dosar era începută urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

 

Prejudiciul se ridica la peste 10 milioane de euro şi viza două licitaţii încheiate de firma 3T Construct cu compania Apaserv din Satu Mare.

 

Potrivit SEAP (site-ul guvernamental de transparenţă în achiziţii publice), pe 29 martie 2013, asocierea de firme 3T Construct Piatra Neamţ şi Stulz Planaqua GmbH din Germania şi-a adjudecat prin licitaţie un contract de peste 19 milioane de lei fără TVA, adică peste 4 milioane de euro, cu compania Apaserv Satu Mare pentru „lucrări de construcţii staţii de epurare a apelor uzate în oraşele Tăşnad şi Abrud”.

Pe 30 decembrie 2012, un alt contract de aproape 23 de milioane de lei, adică aproape 5 milioane de euro, a fost încheiat de aceeaşi asociere de firme 3T Construct – Stulz Planaqua cu compania Apaserv pentru „extinderea staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Satu Mare”.

Asocierea dintre firma controlată de directorii Tel Drum cu compania germană ar fi fost una formală, după cum ar fi rezultat în urma investigației OLAF din Germania.

În plus, pentru adjudecarea licitaţiilor, reprezentanţii 3T Construct ar fi falsificat mai multe documente astfel încât să respecte caietul de sarcini. Spre exemplu, ar fi fost falsificat CV-ul directorului de şantier Mirela Costache în ce priveşte experienţa minimă de 3 ani în lucrări hidrografice. În CV-ul ei s-ar fi adăugat în fals că ar fi condus ca diriginte de şantier lucrări hidrografice în comuna Gratia din Teleorman, localitatea natală a lui Liviu Dragnea. Acesta ar fi şi motivul pentru care procurorii DNA ar fi ridicat documente de la Gratia în 2017 şi l-ar fi audiat ca martor pe primarul localităţii.

 

Dosarul ”3T Construct” viza informaţiile cuprinse în nota SRI sustrasă de poliţistul DNA Dan Emil Manolachi. Poliţistul ar fi fotografiat nota secretă a SRI către DNA, publicată apoi pe site-ul Lumea Justiţiei.

Vezi nota în întregime aici.

Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Preda, ar fi primit fotografiile de la poliţistul Manolachi şi s-ar dus cu ele la Ministerul Dezvoltării, unde Liviu Dragnea era ministru. Procurorii au documentat şi probat cazul până la uşa ministerului. De acolo mai departe, există doar suspiciunea că fotografiile ar fi ajuns la Liviu Dragnea.

Există indicii temeinice că în perioada noiembrie 2012 – 18 februarie 2013, învinuitul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofițer de poliție judiciară angajat la Direcția Națională Anticorupție, a transmis unor persoane neautorizate informații confidențiale și date care constituie secrete de stat din dosare penale la care avea acces în virtutea atribuțiilor de serviciu, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la D.N.A.

În același interval de timp, cu ajutorul lui Manolachi Dan Emil, învinuitul Preda Răducu-Valentin, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informații confidențiale și secrete de stat conținute în dosare penale aflate în instrumentare la D.N.A., pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul său”, arătau procurorii DNA într-un comunicat din februarie 2013.

În aprilie 2019, Manolachi a primit 8 ani de detenţie pentru divulgarea de informaţii secrete din anchete. Fostul secretar de stat Valentin Preda a primit 4 ani cu executare. Sentința Înaltei Curți în procesul sustragerii notei SRI din cadrul DNA a fost definitivă.

Citește și:

Veste bună pentru anumiți angajați! Se dau noi sporuri

Pensiile, direct vizate! Florin Cîțu a făcut anunțul

SURSE Se ascut cuțitele între grei! Ce se ascunde în spatele descinderii greșite în cazul uciderii lui Emi Pian: ‘Gavriș nu a vrut să ia polițiștii, a luat jandarmii. I-a întrebat pe frații lui Pian dacă i-au înregistrat pe Vasilescu și pe Berechet’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare