politia jandarmeria

sursa foto:  sindicatuleuropol.ro

Solicitare urgentă a polițiștilor! Îi cer premierului Cîțu capul ministrulului USR-PLUS care a cerut modificarea formulei de calcul a pensiilor militarilor

Reprezentantul Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, Christian Ciocan, cere demiterea de urgență a ministrului Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Ciocan îi solicită premierului Florin Cîțu să-l remanieze pe Ghinea, după declaraţiile făcute de acesta cu privire la pensiile militarilor şi poliţiştilor.

Federația îi solicită premierului Cîțu, nu ca opțiune, ci ca decizie, să-l fi demis deja pe domnul Ghinea. Nu te poți trezi vorbind în spațiul public ca și cum ai vorbi în propria familie. Nu știu, în familie toată lumea face ce vrea, dar în momentul în care vorbești de poliție, de armată… să aduci aceste subiecte în discuție. Să spui că oamenii aceștia trebuie să plătească la fel, habar neavând că noi suntem pe o altă anvelopă… Ori, nu ești unul care vorbește mâncând semințe la meciuri, ci ești demnitar în statul român!”, a spus Ciocan, pentru DC NEWS.

Vezi și Un prim semnal din Guvern că se va umbla la pensiile militarilor, polițiștilor și lucrătorilor din Servicii! Raluca Turcan, contrazisă!

Ce a declarat Ghinea:

Am curajul să spun că nu cred că magistraţii trebuie să aibă pensie specială. Magistraţii oricum au avut salarii mari. Atenţie, eu nu spun că toată lumea trebuie să aibă pensie egală, eu spun aşa, în funcţie de cât ai avut salariul trebuie să ai şi pensie. Apare aceeaşi întrebare, dar, uite, militarii de pildă nu au avut contribuţie la pensie. Au avut un salariu, putem să facem un fel de calcul prin care pe salariul pe care l-au avut ei, să aibă acum pensii legate de contributivitate. Şi cei mai mulţi dintre militari ar înţelege asta. Dacă vă uitaţi la categoria militarilor sau categoria poliţiştilor şi acolo există nedreptate între pensia medie, între pensia cu care a ieşit un sergent din poliţie, când erau încă ofiţeri şi cu pensia cu care a ieşit un general din poliţie, care şi-a dat o pensie specială şi-a mărit salariul în ultimele şase luni şi a ieşit la pensie cu salariul ăla. Asta este genul de nedreptate care nu trebuie să mai existe”, a declarat Ghinea, la Prima TV, în cadrul emisiunii Insider Politic.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare