sursa foto:  gazeta-romana.ro

Sorina Matei, dezvăluire fierbinte în miez de noapte: ‘Filieră SRI-Ponta, Maior’

Pe pagina de socializare, jurnalista Sorina Matei are o intervenție explozivă în scandalul punerii sub acuzare a directorului Unifarm, Adrian Eugen Ionel.

Matei susține că Adrian Ionel a fost instalat la șefia Unifarm pe filieră SRI-Victor Ponta, George Maior, cu concursul generalului SRI, Ion Maranda.

O să vă scriu de Ionel până o să vă iasă pe nas şi o să vă plictisiţi. Vă spun şi de ce. Eu îl aşteptam de 4 ani pe Ionel. Din 2016, Hexi Pharma. Atunci, săpând pe Pharma – de care până atunci nu m-am ocupat, am dat de Ionel. Ionel era peste tot, în toate combinaţiile posibile şi imposibile, toate puturoşeniile. Fusese numit în 2012, la pachet cu Maranda SRI. Filieră SRI- Ponta,Maior. SRI făcea bani din viaţă şi din moartea oamenilor, că din viaţă şi moarte ies bani tot timpul, e un ciclu nesfârşit, afacerile şi jafurile-s sigure. Nimic nu e mai sigur decât bolile, salvarea de vieţi şi moartea. Adica spitale, pharma, Cantacuzino. D’aia l-au si pus. E corupt, e controlabil, se pretează la orice, împarte. Am şi scris atunci că despre asta este vorba. Domnul Ionel este un hoţ. Nici nu mă feresc s-o spun. Oricine mi-a spus de Ionel sau cand am auzit pe cineva de Ionel, i-am spus că e un tâlhar mare. Toată lumea ştie. Toţi ştiau cât de protejat e. Ii zic şi-n faţă dacă-l prind. Doar trebuie să vă uitaţi cu atenţie la el. Diavolul se ascunde în detalii. Tot timpul a pozat ca salvator. De la Unifarm, Cantacuzino, iar Unifarm, măşti, Vinţan, orice ţine de Secu. A dat şpăgi în stânga şi în dreapta, şi-a făcut tot pe şpăgi, intervenţii şi comenzi, securitate, imagine falsă publică, el fura pe rupte pe bani publici şi dădea şi la alţii. Cu cât era ridicat mai mult în slăvi, cu atât însemna că şpăgile şi intervenţiile erau mai mari. Faceţi un exercitiu simplu. Căutaţi pe YouTube- Adrian Ionel Unifarm. Veţi vedea că l-au pupat toţi în kur. Din acelaşi motiv. On and on, la nesfârşit. Dar tâlhăria rămâne tâlhărie, jaful jaf. Nenorocirea e că totul a fost timp de 8 ani pe banii şi vieţile oamenilor. Că atunci când vorbim de Unifarm, Cantacuzino, Pharma, de asta vorbim. Şi staţi liniştiţi. Ăsta nu e un dosar al lui Kovesi sau SRI. La Ionel e cu executare. Vă urez succes- presă, politic, securitate. Noapte bună.”, scrie, pe Facebook, Sorina Matei.

Recent, și publicația Curentul a dezvăluit că surse din PSD „au declarat că Ionel a fost plantat de generalul SRI Ion Maranda, fostul șef al Direcției de Protecție Internă a serviciului. Ionel se află în scaunul de Director General al Unifarm de peste 7 ani, fără a fi deranjat indiferent de scandalurile în care s-a aflat de-a lungul timpului”.

DNA îl acuză că a luat mită 760.000 de euro

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a inculpatului
IONEL EUGEN ADRIAN, director general al Companiei Naționale Unifarm SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită,
– abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– complicitate la trafic de influență,
– instigare la fals intelectual,
– folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
În plus, cele 1 milion de măști livrate și receționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.
Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.
Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.
Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.
Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care:
– să nu exercite funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al C.N. Unifarm SA,
– să nu părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Vezi și

Situație gravă la societatea de asigurări Euroins. Cum vor fi afectați mii de români

EXCLUSIV Denunțătorul Elenei Udrea a fost omenit, în starea de alertă, cu 5 milioane de euro de Poliția de Frontieră! Contract cu iz de Servicii

EXCLUSIV ‘Fantoma’ generalului de informații care a pus bazele Serviciului 112 ‘bântuie’ afacerile cu statul! Contracte pe bandă rulantă cu Poliția de Frontieră

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare