stelian ion usr plus

sursa foto:  rfi.ro

Stelian Ion a făcut anunțul! Care este rolul SRI în justiție: ‘Acele înregistrări ar fi păcat să nu poată fi folosite în procesul penal’

Ministrul Justiției, Stelian Ion, întrebat despre proiectul de lege aflat acum la Senat care prevede că înregistrările efectuate de serviciile de informații pot fi folosite ca probă în procesul penal, că rolul serviciilor este unul aparte, iar acestea nu desfășoară anchete penale. 

„Rolul serviciilor de informaţii este unul aparte şi ele nu desfăşoară anchete penale. În anumite situaţii în care, în baza unui mandat de siguranţă naţională, se surprind infracţiuni grave, se poate întâmpla, de exemplu omoruri, acele înregistrări ar fi păcat să nu poată fi folosite în procesul penal. Din punctul acesta de vedere eu consider că o modificare legislativă asemenea celei care e la Senat, ar putea reglementa foarte bine acest aspect”, a afirmat Stelian Ion, într-un interviu acordat Antena 3.

 

El a mai spus că este „important e să existe ce a zis CCR să există o procedură de contestare a probelor”.

„Există mai multe variante. Una care urmează să fie votată în Senat, vom vedea cum va fi votată. Există şi alte posibilităţi de modificare a legislaţiei. Pe de altă parte fiecare instituţie trebuie să îşi respecte rolul în stat”, a completat Stelian Ion.

Pe 17 noiembrie 2020, Camera Deputaţilor a adoptat tacit propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii 51/1991 privind securitatea naţională a României, care îl are printre iniţiatori şi pe ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu şi care prevede că înregistrările ”rezultate din activităţile specifice serviciilor de informaţii” pot fi mijloace de probă în procesul penal, cu condiţia ca prin lege să fie reglementată o procedură clară şi adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalităţii lor, atât a mijlocului de probă, cât şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute.

 

Propunerea legislativă este a Senat, care este for decizional.

 

Proiectul de lege a fost avizat negativ de Consiliul Legislativ, casre considerăcă nu sunt suficiente doar intervenţii asupra Legii 51 / 1991, ci este necesară amendarea mai multor acte incidente, iar în Consiliul Economic şi Social, a fost paritate.

Proiectul de lege, depus  în procedură de urgenţă, alături de Cristina Trăilă şi Gabriel Andronache, completează alin. (1) al art. 21 al legii „în sensul prevederii exprese a faptului că dispoziţiile art. 143 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală (C.p.p.) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul convorbirilor sau comunicărilor interceptate ca urmare a derulării de către organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale a unor activităţi autorizate, convorbiri sau comunicări care au fost transmise organelor de urmărire penale.

În aplicarea art. 21 alin. (1) completat potrivit prezentului proiect de lege, convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate ca urmare a derulării unei activităţi specifice culegerii de informaţii autorizate în condiţiile Legii nr. 51/1991, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării într-un dosar penal, dacă sunt folosite ca mijloace de probă în respectivul dosar, vor fi redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal certificat pentru autenticitate de către procuror. De asemenea, convorbirile, comunicările sau conversaţiile purtate într-o altă limbă decât cea română vor fi transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret, care are obligaţia de a păstra confidenţialitatea”, potrivit anunţului făcut de Cătălin Predoiu pe blogul personal.

Textul propus prevede faptul că verificarea legalităţii înregistrărilor rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, efectuate cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1991, dacă aceste înregistrări sunt folosite ca mijloace de probă în procesul penal, se face de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia îi revine, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, în procedura de cameră preliminară.

Proiectul mai prevede că nelegalitatea respectivelor înregistrări şi a procedeelor probatorii poate fi invocată până la primul termen de judecată cu procedura completă după intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă încălcările nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută, informează news.ro.

Citește și:

SURSE Șeful unei instituții de forță pe timp de pandemie ar putea fi zburat din funcție! Negocieri secrete cu noul ministru

Veste importantă pentru români! Ce se întâmplă cu pensia anticipată de la 1 septembrie

EXCLUSIV Bătaie pe funcțiile din Guvernul Cîțu! USR-PLUS-iștii se autopropun pentru ocuparea unor poziții-cheie!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare